luni, 10 iunie 2013

LEGUMINOASE PENTRU BOABE

Importanţă. Răspândire
Plantele din această grupă fac parte din familia Leguminosae, în care sunt
incluse: mazărea, fasolea, soia, lintea, năutul, bobul, lupinul, fasoliţa latirul şi
arahidele.
Boabele de leguminoase spre deosebire de cereale sunt foarte bogate în
proteină, conţinutul variind între 23,6% la năut şi 38,5% la soia. De remarcat este
nu numai conţinutul mare în substanţe proteice, dar şi cel în aminoacizi esenţiali
este ridicat, proteinele fiind din acest punct de vedere de calitate superioară.
Leguminoasele conţin şi o mare cantitate de ulei, seminţele de soia conţin 17 - 25
% ulei, iar cele de arahide peste 50 %. Aceste plante au importanţă fitotehnică
însemnată, ce decurge din simbioza lor cu bacterii din genul Rhizobium, care
fixează azotul atmosferic, îmbogăţind solul cu 100 - 300 kg azot la hectar.
Boabele de leguminoase se folosesc atât în alimentaţia omului cât şi a
animalelor, iar reziduurile (şroturile) rămase de la extragerea uleiului se utilizează
la toate speciile şi categoriile de animale.
Tulpinile (vrejii), frunzele şi tecile având un conţinut apreciabil în
substanţe proteice sunt folosite de asemeni în furajarea animalelor.
Unele leguminoase (lupinul) se cultivă ca îngrăşământ verde pentru
fertilizarea solurilor. Toate leguminoasele sunt considerate cele mai bune
premergătoare pentru toate culturile.
În Europa cultura leguminoaselor este cunoscută de peste 5000 de ani. în
România suprafaţa cultivată cu leguminoase în ultimii ani a fost de circa 200.000
ha.
14.1.2. Particularităţi morfologice
Leguminoasele au un sistem radicular bine dezvoltat, rădăcina principală
este pivotantă, în rădăcinile laterale la unele specii depăşesc în creştere pivotul
principal.
71
Pe rădăcini se formează nişte noduli în care se găsesc bacteriile fixatoare
de azot din genul Rhizobium, care sunt în raport de simbioză cu planta gazdă.
Tulpina, în funcţie de specie poate fi erectă (fasole, soia, năut, bob, lupin),
volubilă (fasolea urcătoare) sau culcată (mazăre şi latir).
Ramificarea tulpinii este mai pronunţată la soia, fasole, năut, lupin şi mai
puţin pronunţată la mazăre şi bob.
Frunzele sunt compuse, având la bază o pereche de stipele. Mazărea,
bobul, latirul, alunele de pământ, lintea au frunze paripenate (număr par de
foliole), iar năutul imparipenat (număr impar de foliole). La alte specii frunzele
sunt trifoliate (fasole, soia, fasoliţă), iar la lupin sunt palmate.
Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip racem axilar sau terminal (lupin).
Florile sunt hermafrodite, polenizarea este autogamă (fasole, mazăre, soia, linte,
lupin), sau alogamă (bob, fasoliţă). înfloritul este eşalonat de la bază către vârf.
Fructul este o păstaie dehiscentă (fasolea, mazărea, fasoliţa) sau
indehiscentă (năut, bob, linte).
Seminţele, au forme şi mărimi diferite, sunt prinse în fruct pe partea
ventrală.
14.1.3. Particularităţi biologice
Germinaţia seminţelor este corelată cu temperatura şi umiditatea din sol,
aceasta fiind diferită în funcţie de specii. Temperatura minimă de germinaţie este
cuprinsă între 1- 2oC la mazăre şi 10- 12oC la fasole şi arahide. Cantitatea de apă
absorbită de seminţe este în funcţie de greutatea acestora şi variază de la 75% la
năut la 116- 120% la lupin. în general seminţele germinează greu, deoarece au un
tegument dens, greu permeabil pentru apă.
Răsărirea leguminoaselor este epigeică - adică hipocotilul ridică
cotiledoanele la suprafaţa solului (fasolea, soia, fasoliţa, lupinul, arahide) sau
hipogeică (mazăre, bob, linte, latri), când cotiledoanele rămân în sol. După răsărire
planta consumă rezervele de substanţe nutritive din cotiledoane, după care există o
perioadă de stagnare de 7- 12 zile până când îşi încep activitatea bacteriile simbiotice.
Bacteriile fixatoare de azot pătrund din sol prin perişorii absorbanţi şi
după această perioadă de stagnare începe procesul de fixare biologică a azotului.
Numărul nodozităţilor, mărimea lor ating un maxim în faza de înflorire a plantei,
fază în care şi activitatea bacteriilor simbiotice este maximă.
72
în prima fază de vegetaţie rădăcina principală are un ritm de creştere mai
viguros, ritm care scade către maturitate.
14.2. FASOLEA
14.2.1. Importanţă. Răspândire
Fasolea se cultivă în principal pentru boabe, care sunt folosite în
alimentaţia omului. Boabele de fasole au un conţinut ridicat în glucide (50- 51%)
şi în proteine (21- 26%), bogate în aminoacizi esenţiali (lizină, arginină,
triptofan).
Vrejii şi tecile obţinute după recoltarea boabelor, reprezintă un furaj
grosier valoros pentru rumegătoare.
întrucât fasolea se recoltează vara (iulie- august) este o bună
premergătoare pentru alte culturi agricole, dar mai ales pentru grâul de toamnă,
deoarece lasă solul îmbogăţit cu azot, curat de buruieni, fără resturi vegetale,
creând condiţii bune pentru lucrările solului.
În Europa fasolea s-a cultivat pentru prima dată la 1542, astăzi ocupând o
suprafaţă de cca. 680.000 ha.
În România, fasolea deşi este o cultură agricolă importantă în ultimii ani,
suprafaţa ocupată cu această cultură a scăzut de la 170.000 ha (1985- 1989) la
29.200 ha în 1998.
14.2.2. Sistematică
Fasolea aparţine familiei Leguminosae, genul Phaseolus. Cea mai
răspândită specie este Phaseolus vulgaris (fasolea comună) originară din Mexic.
14.2.3. Particularităţi morfologice
Rădăcina prezintă numeroase ramificaţii laterale, prezintă nodozităţi pe
ramificaţiile subţiri şi spre extremităţi.
Tulpina la fasolea pitică este erectă, ramificată, înălţime 30- 50 cm, iar la
formele urcătoare are lungimi de 3- 6 m.
Frunzele adevărate apar la scurt timp după răsărire. Primele 2 frunze sunt
simple, iar următoarele sunt trifoliate.
Florile sunt grupate în raceme scurte, situate la subsuoara frunzelor.
Fructul este o păstaie dehiscentă cu 3- 7 seminţe a căror MMB este
cuprinsă între 200 şi 400 g.
73
14.2.4. Particularităţi biologice
Fasolea este o plantă anuală, erbacee cu o perioadă de vegetaţie de 90- 120
zile. La germinare seminţele se îmbibă cu o cantitate de apă egală cu 100-
110%din greutatea lor. Germinaţia este epigeică şi depinde de temperatura solului
care trebuie să fie între 8- 10oC.
Radicela formează primii perişori când a atins lungimea de 2- 3 cm, iar
hipocotilul creşte rapid ridicând cotiledoanele la suprafaţa solului.
Hipocotilul se poate rupe foarte uşor dacă solul a format crustă la
suprafaţă.
Fasolea este o plantă la care înflorirea are loc de la bază către vârf,
polenizarea este autogamă.
14.2.5. Cerinţe faţă de climă şi sol
Cerinţe faţă de căldura. Seminţele germinează în 3- 4 zile când în sol
sunt temperaturi de 8- 10oC şi umiditate suficientă. Germenii au putere redusă de
străbatere, mai ales pe solurile argiloase, motiv pentru care terenul trebuie să fie
foarte atent pregătit în vederea semănatului.
Răsărirea are loc după 10- 12 zile de la semănat, plantele tinere nu rezistă
la temperaturi de -1... -2oC sau la brume uşoare. Temperaturile optime la înflorire
sunt de 22 - 25oC iar pentru maturare temperatura maximă este de 18oC.
Cerinţe faţă de umiditate. Plantele tinere după răsărire sunt mai
rezistente la secetă.
Lipsa apei din perioada înfloritului determină avortarea florilor şi
perturbări în procesul de fecundare.
Faza critică pentru apă este înflorire - formarea păstăilor şi a boabelor.
Cerinţe faţă de sol. Fasolea poate fi cultivată pe diferite tipuri de sol, pe
cernoziom, brun-roşcat, aluviuni, argilo-iluviale. Preferă însă soluri cu textură
mijlocie, fertile, cu pH de 6 - 7,5.
Sunt excluse solurile cu exces de umiditate, reci, slab aerate, nisipoase sau
salinizate.
14.2.6. Zone ecologice
Zonele în care fasolea găseşte condiţii foarte favorabile şi favorabile în
România sunt situate în Câmpia de Vest şi pe luncile Mureşului şi Târnavelor, iar
cea mai mare suprafaţă se află în Oltenia, Muntenia, Moldova, lunca Dunării.
74
14.2.7. Tehnologia de cultivare
14.2.7.1. Rotaţia
Faţă de planta premergătoare fasolea este puţin pretenţioasă, preferând
cerealele păioase de toamnă, cartoful sau chiar porumbul.
Nu se amplasează după floarea soarelui sau după alte leguminoase,
datorită bolilor comune, dar nici după sfecla de zahăr sau după porumbul erbicidat
cu Atrazin.
Monocultura este exclusă. Fasolea este o foarte bună premergătoare pentru
grâu.
14.2.7.2. Fertilizarea
Fasolea are cerinţe ridicate faţă de elementele nutritive din sol, dar
răspunsul la fertilizare este diferit în funcţie de tipul de sol. Fiind o leguminoasă,
fasolea nu trebuie fertilizată cu cantităţi mari de îngrăşăminte cu azot deoarece
este asigurat pe cale simbiotică, se va utiliza mai degrabă în perioada de vegetaţie
(apariţia primelor două frunze trifoliate - începutul înfloritului). Dozele
recomandate sunt de 30 - 50 kg N/ha, 30 - 40 kg P2O5/ha şi 40 - 60 kg K2O/ha.
Fosforul şi potasiul se administrează înainte de arătură.
14.2.7.3. Lucrările solului
Solul va fi bine pregătit datorită faptului că seminţele au nevoie de apă în
cantitate mare pentru a germina iar puterea de străbatere este redusă.
După recoltarea premergătoarei se efectuează dezmiriştirea urmată de o
arătură de vară la 25- 30 cm, care până în toamnă se grăpează pentru distrugerea
buruienilor.
Primăvara după zvântare arătura se grăpează pentru distrugerea crustei şi
afânarea solului, iar patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul în preziua
semănatului. Arăturile tasate se pregătesc cu grapa cu discuri.
14.2.7.4. Sămânţa şi semănatul
Sămânţa să aibă puritatea de 98%, germinaţia de minim 80%, să nu fie
mai veche de 3 ani, se tratează înainte de semănat cu Tiradin 4 kg/t şi cu preparate
bacteriene (de tip Nitragin, care conţine bacteria Rhizobium phaseoli).
Semănatul pentru condiţiile ţării noastre se realizează în perioada 10
aprilie - 15 mai când în sol sunt 8- 10oC cu diferenţieri în funcţie de zonă.
75
În Câmpia Română, Câmpia de Vest şi Dobrogea semănatul se face în
intervalul 10 aprilie - 25 aprilie; în centrul Moldovei şi Transilvania, 15 - 30
aprilie, iar în zonele mai nordice, 10 - 15 mai. Semănatul prea timpuriu, într-un
sol rece şi umed, favorizează clocirea şi putrezirea boabelor, iar semănatul mai
târziu când vremea s-a încălzit bine şi solul pierde apa, întârzie germinaţia,
răsărirea, înfloritul şi fecundarea.
Semănatul se face cu SPC-9, în benzi de câte 3 rânduri la distanţe de 45
cm şi benzi de 70 cm, sau în rânduri echidistante, la 50 cm cu SPC-8.
Desimea este de 35 - 45 boabe germinabile/m2 în cultură neirigată şi 50 -
55 boabe germinabile/m2 în cultură irigată.
Cantitatea de sămânţă la hectar este de 80 - 200 kg în funcţie mai ales de
MMB.
Adâncimea de semănat este de 4 - 5 cm pe solurile cu textură mijlocie şi
umedă, 5- 6 cm pe solurile uşoare şi uscate.
14.2.7.4. Lucrările de îngrijire
în timpul vegetaţiei în funcţie de gradul de infestare cu buruieni perene din
genul Cirsium, Convolvulus, Sonchus se vor efectua 2- 3 praşile mecanice şi un
plivit manual pe rând. Se recomandă ca lucrările de prăşit să fie încheiate, până la
începutul înfloritului pentru a nu stânjeni fecundarea şi fructificarea.
în cazul buruienilor monocotiledonate, combaterea lor se poate realiza cu
erbicidele Treflan (3- 4 l/ha) sau Lasso (6- 8 l/ha) care se aplică înainte de
semănat, iar buruienile dicotiledonate se combat în timpul vegetaţiei cu Basagran
(2 l/ha), atunci când planta a format prima pereche de frunze trifoliate.
Frecvent, în timpul vegetaţiei, este semnalată prezenţa antracnozei boală
care se combate prin tratamente cu Dithane (2 kg/ha) sau Turdacupral (4 kg/ha),
iar dintre dăunători cea mai păgubitoare este gărgăriţa care atacă boabele. Atacul
începe în câmp şi se desăvârşeşte în depozite. Combaterea în câmp se face cu
Carbetox (2 l/ha) sau Siniratox (2 l/ha), iar după recoltare seminţele se vor gaza în
depozite cu Delicia 30 g/ht.
14.2.8. Recoltarea
Momentul începerii recoltării la fasolea pentru consum este când 75% din
păstăi s-au maturizat, iar la culturile pentru sămânţă când păstăile s-au maturizat
în totalitate.
76
Recoltarea se face cu maşina de dislocat fasole şi treeratul cu combina,
când plantele din brazde sunt uscate iar boabele au 16% umiditate.
14.3. SOIA
14.3.1. Importanţă. Răspândire
Soia este una dintre cele mai importante plante agricole, atât pentru
alimentaţia omului, a animalelor cât şi pentru industrie.
Soia se cultivă pentru seminţe care au un conţinut ridicat în substanţe
proteice peste 30%, grăsimi 17- 25% şi peste 24% hidraţi de carbon.
Proteinele din soia au valoare biologică ridicată, fiind echivalente cu
proteinele de origine animală. Şroturile rămase de la extragerea uleiului sunt
utilizate în hrana animalelor pentru echilibrarea proteică a raţiilor.
Ca plantă agricolă, fiind o leguminoasă, contribuie la ridicarea fertilităţii
solului.
Răspândire. În anul 2000, pe glob soia a ocupat o suprafaţă de peste 73
mil ha cu o producţie medie de cca. 2200 kg/ha.
În România suprafaţa cultivată în anul 2000 a fost de 14,4 mii ha de pe
care s-a recoltat o producţie medie de 1317 kg/ha.
14.3.2. Sistematică
Soia aparţine genului Glycine, specia cea mai importantă - Glycine
hispida, cu patru subspecii din care singura cultivată în ţara noastră este
manshurica.
14.3.3. Particularităţi morfologice
Rădăcina, este bine dezvoltată, pătrunde în sol până la 2 m, iar
ramificaţiile laterale pe o rază de 40- 70 cm.
Rădăcinile au capacitate mare de solubilizare şi de absorbţie a substanţelor
nutritive din sol.
în urma simbiozei cu bateriile fixatoare de azot se formează nodozităţile
care sunt vizibile după 10- 14 zile de la infecţie.
Tulpina este erectă, ramificată, având o înălţime de 40- 50 cm.
Frunzele. Soia are trei tipuri de frunze; cele care se prind la primul nod
sunt provenite din cotiledoane, la al doilea nod sunt simple, unifoliate, iar cele
situate la următoarele noduri sunt trifoliate, prinderea lor este alternă. Frunzele
77
trifoliate au un peţiol lung de 3- 30 cm, foliolele au formă ovală, lanceolată,
rombică şi sunt acoperite cu perişori deşi.
Florile sunt grupate câte 3- 9 în inflorescenţe tip raceme axilare sau
terminale. Florile sunt hermafrodite, fecundarea autogamă, înflorirea se face de la
bază către vârf.
Fructul este o păstaie uşor curbată sau dreaptă cu 1- 5 seminţe, pe o plantă
se pot forma până la 300- 400 păstăi, dar ajung la maturitate doar 30- 60 păstăi.
Seminţele sunt aproape sferice sau elipsoidale, de culoare galbenă, având
MMB între 50- 400 g.
14.3.5. Particularităţi biologice
Soia este o plantă erbacee, anuală având o perioadă de vegetaţie cuprinsă
între 95 - 140 zile. Ciclul de vegetaţie este împărţit în trei faze şi anume:
a) Faza de creştere şi vegetaţie, care durează 30 - 40 zile;
În această fază radicela creşte, formează primii perişori când are 2- 3 cm
lungime. Hipocotilul creşte, aduce cotiledoanele la suprafaţa solului. Ritmul de
creştere a rădăcinilor este intens şi scade înainte de fecundare. Tot în această fază
are loc creşterea şi dezvoltarea aparatului foliar.
b) Faza reproductivă, durează 35 - 50 zile;
Cuprinde înflorirea şi fructificarea, planta înregistrează creştere maximă,
nodozităţile furnizează azot plantei.
c) Faza maturizării seminţelor, care durează 30 - 50 zile;
Seminţele au o creştere rapidă până când ajung la greutatea maximă, adică
până la maturitatea fiziologică.
14.3.6. Cerinţe faţă de climă şi sol
Cerinţe faţă de căldură. Soia este o plantă cu cerinţe ridicate faţă de
căldură, seminţele încep să germineze când în sol este o temperatură minimă de 7-
8oC, iar răsărirea se produce la 8- 10oC. în timpul înfloritului sunt necesare valori
minime de 17- 18oC, iar la formarea seminţelor, minim 13- 14oC.
După răsărire soia este mai rezistentă la temperaturi scăzute (-2, -2,5oC)
decât fasolea.
Cerinţe faţă de umiditate. Faţă de umiditate soia are cerinţe ridicate.
Seminţele pentru germinare se îmbibă cu apă în cantitate de până la 150% din
greutatea lor. Consumul cel mai mare este înregistrat în faza de formare a
78
organelor de reproducere, înflorirea şi umplerea seminţelor (10- 15 iunie; 15- 20
august), această perioadă fiind considerată faza critică.
Cerinţe faţă de lumină. Cerinţele faţă de lumină pot fi asigurate prin
semănat mai timpuriu (în special pentru soiurile tardive), alegerea terenurilor precum
şi orientarea rândurilor să fie cât mai bine iluminate. Soia este o plantă de zi scurtă.
Cerinţe faţă de sol. Soia preferă soluri fertile, cu textură mijlocie, bine
drenate, cu reacţie neutră slab acidă. Nu sunt recomandate soluri prea umede, reci,
grele, acide sau sărăturate.
14.3.7. Zone ecologice
Pe teritoriul României soia găseşte condiţii favorabile de cultură în partea
de vest, (Câmpiile Mureş, Timiş, Criş, etc.), în Moldova (Jijia - Bahlui), Câmpia
Română, solurile bălane din Dobrogea.
14.3.8. Tehnologia de cultivare
14.3.8.1. Rotaţia
Soia preferă ca plante premergătoare cerealele păioase, graminee furajere,
sfecla pentru zahăr, porumbul şi cartoful. Sunt evitate floarea soarelui, rapiţa şi
alte plante leguminoase datorită bolilor comune.
La rândul ei soia este o bună premergătoare pentru majoritatea plantelor
care nu fac parte din familia leguminoaselor.
14.3.8.2. Fertilizarea
Dintre toate leguminoasele, soia are cele mai ridicate cerinţe pentru azot
datorită conţinutului ridicat al plantei în acest element.
în primele 25- 35 zile de vegetaţie, planta utilizează azotul numai din sol,
întrucât nu a fost creată încă simbioza cu bacteriile fixatoare de azot, după care, o
mare parte din azotul necesar (20- 80%) este asigurat prin asimilarea lui din
atmosferă.
Faza critică în nutriţia cu azot este cu 2 săptămâni înainte de înflorire.
Fosforul este necesar pentru dezvoltarea bacteriilor simbiotice, cerinţele
cele mai mari sunt imediat după răsărire şi de la înflorire până la maturitate.
Potasiul alături de fosfor favorizează dezvoltarea nodozităţilor, cerinţele
maxime sunt în perioada creşterii vegetative rapide şi scad odată cu formarea
seminţelor.
79
Dozele economice recomandate sunt de 30- 40 kg azot/ha pe solurile
sărace, aplicat înainte de semănat, fosfor 40- 80 kg/ha (cultură neirigată) iar
potasiu, 50- 100 kg/ha.
14.3.8.3. Lucrările solului
Lucrările solului se execută în scopul afânării şi aerisirii solului,
distrugerii buruienilor şi crearea unui pat germinativ care să asigure o răsărire
uniformă. La executarea lucrărilor solului se va ţine seama de tipul de sol şi
condiţiile climatice din zonă, de planta premergătoare.
Arătura se va executa la adâncimi de 25- 28 cm, în funcţie de umiditatea
din sol; cea de vară se menţine afânată şi fără buruieni până în toamnă.
În lipsa apei din sol, pentru a nu se crea bulgări, arătura este înlocuită prin
lucrări cu grapa cu discuri la adâncimea de 7- 11 cm, arătura urmând a se efectua
după căderea ploilor.
Primăvara pregătirea patului germinativ se realizează cu grapa cu colţi
reglabili pentru distrugerea crustei, nivelarea terenului şi distrugerea buruienilor.
În preziua semănatului se lucrează cu combinatorul, care mărunţeşte,
nivelează şi tasează solul.
14.3.8.4. Sămânţa şi semănatul
Calităţile materialului pentru semănat sunt apreciate prin puritate de 98%,
capacitatea de germinaţie minim 80 % şi MMB cât mai mare. Sămânţa se tratează
cu Tiradin 3,5 kg/t sau Captadin 0,2 - 0,5 kg/t. Se recomandă şi tratarea cu
Nitragin (suspensie de bacterii), care scurtează termenul de infestare cu bacterii şi
de formare a nodozităţilor.
Epoca de semănat este condiţionată de realizarea în sol a unei temperaturi
de 7-8oC la adâncimea de semănat.
Calendaristic soia se seamănă între 10- 20 aprilie, în nordul ţării şi între
20- 30 aprilie în restul zonelor. De fapt ca şi fasolea, soia se seamănă în paralel cu
porumbul pentru boabe.
Desimea la semănat este de 50- 55 b.g./m2 (irigare) şi 45- 50 b.g./m2
(neirigare).
Cantitatea de sămânţă la hectar este de 70- 100 kg.
Distanţa dintre rânduri se stabileşte în funcţie de tehnologia aplicată şi
anume, în benzi de 3 rânduri la 45 cm, cu 60- 70 cm între benzi (irigare), în
rânduri echidistante la 50 cm (neirigare).
80
Adâncimea de semănat este corelată cu textura solului şi gradul de
aprovizionare cu apă. Pe solurile mai grele această adâncime este de 2,5- 3,5 cm,
pe solurile mijlocii 2,5- 4,0 cm.
14.3.8.5. Lucrările de îngrijire
Combaterea buruienilor, a bolilor şi dăunătorilor, reprezintă principalele
măsuri care se aplică în timpul vegetaţiei.
Crusta şi buruienile răsărite sau în curs de răsărire se distrug cu sapa
rotativă sau cu grapa cu colţi reglabili, lucrări care se efectuează înainte de
răsărirea plantelor.
După răsărire, când rândurile de plante se cunosc bine, se execută prima
praşilă mecanică.
Următoarele 2- 3 praşile se fac până la înfloritul plantelor.
Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin aplicarea
următoarelor erbicide, Treflan 3 - 4 l/ha, Basagran 2 l/ha, Roundup 4 l/ha.
Cele mai periculoase boli sunt mana, fuzarioza, putregaiul alb, la apariţia
lor în câmp se fac 2- 3 tratamente cu Turdacupral 4 kg/ha, sau Ortocid 2,5 kg/ha.
14.3.8.6. Recoltarea
Momentul recoltării se stabileşte atunci când frunzele s-au îngălbenit şi au
căzut, iar păstăile sunt brunificate în procent de 70%, umiditatea seminţelor este
16%. Recoltarea se face cu combina, producţiile care se pot obţine sunt între 3-
4,5 t/ha în cultură irigată şi de 2,5- 3,5 t/ha în cultură neirigată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu