1.2.1.3 Răspândirea gramineelor

Gramineele perene, fiind adaptate la condiţii ecologice diferite, se întâlnesc în toate
zonele naturale din ţară şi pe toate tipurile de pajişti. Nu se pot trasa graniţe precise ale
răspândirii gramineelor pe zone naturale datorită plasticităţii ecologice mari a acestora, însă se
poate stabili o anumită repartizare a lor. Astfel, în pajiştile din zonele de stepă şi silvostepă
sunt răspândite gramineele xerofile: Bromus inermis, Festuca valesiaca, Agropyron
pectiniforme, A. repens, speciile genului Stipa, Koeleria cristata, Poa bulbosa, Bothriochloa
ischaemum, Cynodon dactylon, Bromus erectus etc., iar în regiuni mai umede se întâlnesc
specii mezofile ca Lolium perenne, Poa pratensis, Dactylis glomerata etc. .
În etajele zonei forestiere găsesc condiţii favorabile de creştere speciile: Phleum
pratense, Festuca pratensis, F. rubra, Lolium perenne, Arrhenatherum elatius, Trisetum
flavecens, Holcus lanatus, Agrostis tenuis etc..
În etajul subalpin şi alpin sunt răspândite speciile: Festuca supina, Deschampsia
caespitosa, D. flexuosa, Phleum alpinum, Poa alpina, Agrostis rupestris etc. .
În luncile râurilor şi pe terenuri cu exces de umiditate sunt frecvente speciile:
Alopecurus pratensis, A. ventricosus, Agrostis stolonifera, Agropyron repens, Poa
pratensis, Thyphoides arundinacea, Lolium perenne, Glyceria maxima, G. fluitans.
Pe solurile slab până la mijlociu salinizate se întâlnesc speciile: Festuca pseudovina,
Poa bulbosa, Agropyron pectiniforme, Beckmannia eruciformis, Puccinellia distans etc. .
Pe nisipuri sunt răspândite speciile: Cynodon dactylon, Festuca vaginata,
Koeleria glauca, Chrysopogon gryllus şi speciile anuale Vulpia myuros, Apera spicaventi,
Setaria glauca.
12
Pe turbării sunt frecvente: Molinia coerulea, Deschampsia caespitosa, iar în
tăieturi de pădure, Brachypodium pinnatum, Calamagrostis epigeios etc. .
1.2.2 Leguminoase
Leguminoasele reprezintă a doua grupă importantă de plante care participă la
alcătuirea covorului vegetal al pajiştilor, însă într-o proporţie mai redusă decât gramineele.
În mod obişnuit leguminoasele reprezintă 5-10% din vegetaţia pajiştilor şi numai în cazuri
deosebite, cum ar fi: pe soluri bogate în calcar, soluri din luncile râurilor sau pe terenuri
fertilizate cu gunoi de grajd bine fermentat, ajung la 30-40% sau chiar mai mult. Datorită
însuşirilor valoroase ale leguminoaselor este necesar ca prin lucrări de îmbunătăţire a
pajiştilor şi printr-o folosire raţională să se mărească ponderea lor de participare în covorul
vegetal şi să se stabilească un raport convenabil între acestea şi graminee.
1.2.2.1 Particularităţi biologice
Sistemul radicular. Leguminoasele au rădăcini pivotante, putând ajunge, la
unele specii (Medicago sativa, M. falcata etc.) până la adâncimea de 8-10 m, însă masa
principală de rădăcini se găseşte la adâncimea de 0,50-0,75 m.
După profunzimea sistemului radicular, leguminoasele se împart în mai multe
grupe:
 leguminoase cu înrădăcinare superficială cu masa de rădăcini la adâncimea de 0,4-
0,50 m: Trifolium repens, T. hybridum, Lathyrus pratensis, Vicia cracca etc.;
 leguminoase cu înrădăcinare medie, cu masa de rădăcini ce se dezvoltă la adâncimea
de 0,50-0,75 m: Trifolium pratense, T. pannonicum, T. alpestre, Astragalus
onobrychis etc.;
 leguminoase cu înrădăcinare adâncă la care masa de rădăcini se găseşte la 1,5-2,0 m
adâncime, pivotul principal al rădăcinii putând ajunge până la 8-10 m:
Medicago sativa, M. falcata, Onobrychis viciifolia, Lotus corniculatus etc.
La nivelul solului sau la adâncimea de 1-2 cm, între rădăcină şi partea aeriană a
leguminoaselor se găseşte coletul.
Rădăcina principală împreună cu coletul trăiesc tot timpul vieţii plantei,
asigurându-i astfel perenitatea. Pe rădăcini se formează nodozităţi, datorită simbiozei cu
bacteriile aerobe din genul Rhizobium, care fixează azotul din aerul solului. Rădăcinile
leguminoaselor prezintă o sensibilitate faţă de adâncimea apelor freatice, nivelul prea
ridicat al acestora stânjeneşte activitatea bacteriilor simbiotice şi influenţează vivacitatea
plantelor.
Lăstărirea şi formele de creştere. Tulpinile leguminoaselor care se formează
din mugurii de pe colet sunt pline cu măduvă sau uneori fistuloase (Galega officinalis,
Lotus corniculatus), erecte (Melilotus albus), ascendente (Trifolium alpestre), repente
(Trifolium repens) sau agăţătoare (Lathyrus pratensis).
Lăstărirea la leguminoase este un proces analog cu înfrăţirea la graminee, însă nu
identic şi constă în formarea lăstarilor ramificaţi, din mugurii de pe colet, primăvara şi
vara-toamna, care mor după ce au fructificat.
La unele specii (Medicago falcata), lăstarii se formează şi din mugurii de pe
rădăcinile laterale, proces numit drajonare.
Otăvirea. Refacerea masei vegetative a leguminoaselor, după folosire prin cosit
sau păşunat, este mai rapidă comparativ cu gramineele, mai ales în cazurile când solul
este umed şi pajiştile sunt raţional folosite.
După viteza şi energia de otăvire se disting:
 leguminoase cu otăvire rapidă care dau 3-5 recolte pe an: Medicago sativa, Trifolium
pratense, T. repens, T. hybridum;
 leguminoase cu otăvire moderată de la care se obţin 1-2 recolte pe an: Medicago
falcata, M. lupulina, Lotus corniculatus, Onobrychis viciifolia, Trifolium
pannonicum etc.;
 leguminoase cu otăvire slabă care nu otăvesc sau se refac o singură dată într-o
perioadă de vegetaţie: Anthyllis vulneraria, Astragalus onobrychis, Trifolium
montanum etc.
Frunzele leguminoaselor sunt compuse, rar simple (genul Genista); frunzele
compuse pot fi trifoliate (Medicago, Trifolium, Melilotus), penate, cu număr par de
13
foliole (Vicia) sau cu număr impar de foliole (Onobrychis), palmate (Lupinus). La baza
peţiolului frunzei se găsesc stipelele, două frunzişoare care au forme, mărimi şi culori
diferite, acestea constituind caractere pentru recunoaşterea speciilor de leguminoase.
Floarea leguminoaselor este organizată pe tipul 5, având caliciul format din
5 sepale concrescute la bază corola din 5 petale diferite ca formă mărime şi poziţie
(stindard, 2 aripioare şi carena formată din 2 petale unite parţial în partea anterioară),
androceul format din 10 stamine (1 liberă şi 9 concrescute prin filamentele lor) iar
gineceul alcătuit dintr-un ovar superior, unicarpelar, un stil lung care se termină cu
stigmatul. Florile pot fi solitare (Vicia sativa) sau grupate în inflorescenţe, de tip racem
(Medicago, Melilotus), capitul (Trifolium) şi umbelă (Lotus, Coronilla).
Fructul este o păstaie, monospermă sau polispemă indehiscentă sau dehiscentă.
La Coronilla varia fructul este o lomentă.
Sămânţa este exalbuminată cu forme, mărimi şi culori diferite, în funcţie de
speciile de leguminoase.
Ritmul de dezvoltare şi vivacitatea. Leguminoasele au o vivacitate mai scurtă
decât gramineele, însă ritmul de dezvoltare este mai rapid. După aceste însuşiri biologice,
leguminoasele se împart astfel:
 leguminoase cu ritm de dezvoltare rapid şi vivacitate mică care trăiesc l-3 ani, dar se
menţin în pajişti mai mulţi ani datorită însuşirilor pe care le au de a se înmulţi
prin autoînsămânţare. Din această grupă fac parte: Melilotus albus, M.
officinalis, Trifolium pratense, T. arvense, T. resupinatum, Medicago lupulina
etc. ;
 leguminoase cu ritm de dezvoltare mijlociu şi vivacitate mijlocie, cuprind speciile care se
dezvoltă mai lent, trăiesc 5-10 ani, dau producţii mai mari în anii 2-3: Medicago
sativa, Onobrychis viciifolia, Trifolium repens, Lotus corniculatus etc.;
 leguminoase cu ritm de dezvoltare lent şi vivacitate mare, cu specii care trăiesc 10-
15 ani, dau producţii mai mari după 3-4 ani de viaţă: Trifolium fragiferum,
Lathyrus pratensis, Vicia cracca etc. .
1.2.2.2 Valoarea economică
Leguminoasele au o valoare economică mare datorită compoziţiei chimice
valoroase, producţiilor mari, gradului ridicat de consumabilitate şi digestibilitate. Gradul
de consumabilitate este foarte ridicat la majoritatea leguminoaselor, atât în stare verde,
cât şi sub formă de fân. Unele leguminoase ca Lotus corniculatus, Melilotus albus, M.
officinalis etc., au un grad mijlociu de consumabilitate, datorită gustului amar.
În ceea ce priveşte producţia, sunt deosebiri mari de la o specie la alta,
leguminoase putând fi grupate astfel:
 specii productive, cele care au talie înaltă şi otăvire rapidă (Medicago sativa, Trifolium
pratense, T. hybridum, Melilotus albus, Lathyrus pratensis, Vicia cracca);
 specii cu producţii mijlocii, care au talie înaltă sau mijlocie, dar otăvire moderată
(Lotus corniculatus, Onobrychis viciifolia, Medicago falcata etc.);
 specii cu producţii mici, care au talie mijlocie sau joasă şi otăvire slabă (Anthyllis
vulneraria, Medicago lupulina, Trifolium fragiferum, T. montanum Astragalus
onobrychis etc.).
1.2.2.3 Răspândirea leguminoaselor
Leguminoasele participă la formarea covorului vegetal al pajiştilor permanente
din toate zonele naturale ale ţării, fiind însă mai răspândite în zonele de silvostepă şi
nemorală şi mai puţin răspândite în regiunile uscate şi zona alpină.
În zonele de stepă şi silvostepă se întâlnesc speciile: Medicago sativa, M. falcata,
M. lupulina, Onobrychis viciifolia, O. arenaria, Lotus corniculatus şi unele leguminoase
anuale ca Medicago minima, Trifolium arvense, T. campestre, etc..
În zona nemorală şi etajele nemoral şi boreal sunt frecvente speciile: Trifolium
pratense, Medicago falcata, Lotus corniculatus, Lathyrus pratensis, Onobrychis
viciifolia, Astragalus onobrychis, Vicia cracca, Anthyllis vulneraria.
În etajele subalpin şi alpin se găsesc speciile: Onobrychis transsilvanica,
Trifolium repens, T. alpestre, Anthyllis vulneraria, Lotus corniculatus etc.
14
În lunci, pe terenuri drenate sunt frecvente speciile: Medicago lupulina, Trifolium
repens, T. fragiferum, Galega officinalis, Lathyrus pratensis, Vicia cracca.
Pe soluri salinizate: Lotus tenuis, Trifolium fragiferum, Melilotus albus, M.
officinalis.
Pe nisipuri: Medicago minima, M. marina, M. rigidula, Onobrychis arenaria,
Trifolium arvense, Vicia hirsuta etc. .