2.4.1 Pajişti de Stipa capillata (năgară)
Răspândite în staţiuni însorite, pe versanţi puternic înclinaţi, pe soluri mijlociu
dagradate de eroziune, cu apa freatică la mare adâncime, în zona de stepă din sud-estul
ţării şi în silvostepa din Moldova. Specia dominantă, Stipa capillata, poate ajunge la o
acoperire de 40%.
21
Alte specii caracteristice acestui subtip de pajişte sunt Bothriochloa ischaemum,
Agropyron pectiniforme, Festuca valesiaca, Koeleria cristata Medicago lupulina, M.
falcata, Astragalus onobrychis, Salvia nemorosa, Salsola ruthenica, Eryngium campestre.
Producţia este de 3-4 t/ha masă verde, cu valoare nutritivă scăzută. Pajiştile respective pot
fi îmbunătăţite prin fertilizare cu îngrăşăminte minerale (50-60 kg/ha N + 60-80 kg/ha
P2O5) şi organice (târlire), prin supraînsămânţare (Dactylis glomerata 5 kg/ha + Bromus
inermis 8 kg/ha + Lotus corniculatus 4 kg/ha + Medicago sativa 5 kg/ha + Onobrychis
viciifolia 25 kg/ha) sau regenerare totală cu însămânţarea aceluiaşi amestec la care se
majorează cantitatea de sămânţă/ha cu 25-30%.
2.4.2 Pajişti de Bothriochloa ischaemum (bărboasă)
Reprezintă cel mai răspândit tip de pajişte derivată, ca efect al păşunatului abuziv,
neraţional şi al eroziunii solului. Se formează prin degradarea pajiştilor de Festuca
valesiaca şi Festuca rupicola. Se întâlnesc în Podişul Moldovei, Podişul Dobrogei,
Depresiunea Transilvaniei, dealurile Subcarpatice ale Banatului şi Olteniei.
Pajiştile de Bothriochloa ischaemum se instalează pe coaste însorite cu expoziţie
sudică, sud-estică, sud-vestică, erodate. Bothriochloa ischaemum participă în compoziţia
floristică a pajiştii, având un grad de acoperire de 60-90%.
Dintre graminee, mai des se întâlnesc Festuca valesiaca, F. rupicola, F.
pseudovina, Poa bulbosa, Koeleria cristata, Cynodon dactylon, Stipa capillata;
leguminoasele nu depăşesc 3-4% acoperire, întâlnindu-se Medicago falcata, M. minima,
Trifolium repens, T. arvense, Lotus corniculatus, Astragalus onobrychis; plantele diverse
ocupă 10-15%, mai des găsindu-se: Achillea setacea, Daucus carota, Cichorium intybus,
Plantago media, Potentilla argentea, Artemisia austriaca, Eryngium campestre. Aceste
pajişti se folosesc prin păşunat, producţia este de 1,5-4,0 t/ha masă verde, de calitate
slabă.
Îmbunătăţirea pajiştilor se poate face prin lucrări antierozionale, fertilizare cu
60 kg/ha N + 60-80 kg/ha P2O5, târlire, supraînsămânţare (Dactylis glomerata 5 kg/ha +
Bromus inermis 20 kg/ha + Lotus corniculatus 5 kg/ha + Onobrychis viciifolia 25 kg/ha)
sau refacere radicală, folosind la semănat acelaşi amestec de seminţe, majorat cu 30-40%
(Bărbulescu C., Motcă Gh., 1987).
2.4.3 Pajişti de Festuca valesiaca (păiuş stepic)
Răspândite în zona de stepă din sud-estul ţării şi în cea de silvostepă din nordestul
Moldovei, dar se întâlnesc şi în zona nemorală sau în etajul nemoral (subetajul
pădurilor de gorun) pe versanţi cu pante mari, până la altitudinea de 600-800 m. Din
punct de vedere floristic, pajiştile de Festuca valesiaca sunt formate din specii xerofile şi
mezoxerofile, care asigură o acoperire de 70-90%, din care speciei dominante (Festuca
valesiaca) îi revin 35-50%.
Gramineele au o acoperire generală de 40-60%, mai răspândite fiind Festuca
pseudovina, Agropyron pectiniforme, Stipa pennata, Poa pratensis, P. bulbosa, Bromus
inermis, Agropyron repens, Cynodon dactylon, Koeleria cristata; leguminoasele au o
participare de 4-5% în compoziţia floristică, mai întâlnite fiind: Medicago lupulina, M.
falcata, Astragalus onobrychis, Lotus corniculatus, Onobrychis viciifolia, Trifolium
arvense, T. repens; speciile diverse au o acoperire de 10-15%, frecvente fiind: Achillea
setacea, Taraxacum officinale, Cichorium intybus, Galium verum, Plantago media,
Achillea millefolium, Daucus carota, Carduus nutans, Eryngium campestre etc. . Sunt
pajişti slab productive, obţinându-se 3-5 t/ha masă verde şi se folosesc mai mult prin
păşunat. Îmbunătăţirea pajiştilor de Festuca valesiaca se poate face prin fertilizare cu
60 kg/ha N + 60-80 kg/ha P2O5 şi cu îngrăşăminte organice (20-30 t/ha gunoi de grajd
administrat odată la 3-4 ani), prin supraînsămânţare cu Dactylis glomerata 5 kg/ha +
Bromus inermis 20 kg/ha + Lotus corniculatus 5 kg/ha + Onobrychis viciifolia 25 kg/ha,
sau prin regenerarea totală, însămânţând acelaşi amestec de seminţe, majorat cu 30-50%
(Dumitrescu N. şi col., 1994).
2.4.4 Pajişti de Agrostis tenuis (iarba câmpului)
Sunt răspândite în zona nemorală şi în etajul nemoral, ocupând mari suprafeţe de
la altitudini de aproximativ 300 m până la 1200 m.
22
Gramineele au o acoperire generală de 50-70%, specia dominantă, Agrostis
tenuis, reprezentând 20-45%. Gramineele însoţitoare sunt: Festuca pratensis, Dactylis
glomerata, Poa pratensis, Festuca rubra, Phleum pratense, Cynosurus cristatus, Lolium
perenne, Arrhenatherum elatius, Festuca rupicola, F pseudovina etc. Modificarea unor
factori staţionali poate determina ca unele graminee să devină codominante, formând
subtipuri de pajişti valoroase din punct de vedere productiv, ca: Agrostis tenuis + Festuca
pratensis în depresiunile subcarpatice; Agrostis tenuis + Dactylis glomerata, care apare în
condiţiile fertilizării cu doze mari de îngrăşăminte (N150-200, pe fond de 50-100 kg/ha P2O5
- Gh. Motcă şi colab., 1985); Agrostis tenuis + Festuca rubra, întâlnit în subetajul
făgetelor, pe versanţi; Agrostis tenuis+ Lolium perenne, pe soluri revene, eutrofe.
Leguminoasele participă în covorul vegetal al acestor pajişti cu 5-15%, în funcţie de
subtipul format, mai des întâlnite fiind speciile: Trifolium pratense, T. montanum, T.
campestre, T. ochroleucum, Medicago falcata, M. lupulina, Astragalus onobrychis, Lotus
corniculatus. Speciile diverse sunt relativ puţine la număr şi au un grad mediu de
acoperire (25-30%), din care menţionăm: Achillea millefolium, Taraxacum officinale,
Galium verum, Plantago lanceolata, Daucus carota, Cichorium intybus, Filipendula
vulgaris, Knautia arvensis, Prunella vulgaris, Salvia pratensis etc.
Îmbunătăţirea pajiştilor de Agrostis tenuis se poate face prin fertilizare (80-
100 kg/ha N + 60-80kg/ha P2O5), prin supraînsămânţare cu un amestec de seminţe din
Dactylis glomerata 10 kg/ha + Festuca pratensis 13 kg/ha + Phleum pratense 7 kg/ha +
Trifolium repens 3 kg/ha + Lotus corniculatus 5 kg/ha şi prin folosire raţională
(Ciubotariu C. şi col., 1994).
2.4.5 Pajişti de Arrhenatherum elatius (ovăscior)
Răspândite în etajul nemoral, subetajul pădurilor de fag şi de amestec de fag cu
răşinoase, pe soluri fertile, bine aprovizionate cu apă. În compoziţia floristică predomină
gramineele mezofile de talie înaltă, cu o acoperire de 40-50%: Arrhenatherum elatius,
Trisetum flavescens, Dactylis glomerata, Phleum pratense, Festuca pratensis, Cynosurus
cristatus, Anthoxanthum odoratum; leguminoasele, cu pondere de 5-8%, din care mai
răspândite sunt: Trifolium pratense, T. hybridum, Lathyrus pratensis, Lotus corniculatus,
Vicia cracca etc.; speciile diverse, cu participare de 20-35% în compoziţia floristică, sunt
reprezentate bine de: Achillea millefolium, Carum carvi, Angelica silvestris, Daucus
carota, Cichorium intybus, Chrysanthemum leucanthemum. Pajiştile de Arrhenatherum
elatius se folosesc ca fâneţe, producţiile de masă verde fiind de 18-20 t/ha. Pajiştile sunt
cunoscute şi sub denumirea de “fâneţe grase”, deoarece se instalează numai pe soluri
fertile. Ridicarea potenţialului productiv al acestor pajişti se face prin fertilizare cu
îngrăşăminte minerale (100-150 kg/ha N + 40-60 kg/ha P2O5 + 40-50 kg/ha K2O) şi cu
îngrăşăminte organice, gunoi de grajd 40-50 t/ha (Popovici D. şi col., 1997).
2.4.6 Pajişti de Festuca rubra (păiuş roşu)
Arealul de răspândire al pajiştilor de Festuca rubra corespunde etajului boreal,
cunoscut şi sub denumirea de etajul pădurilor de molid, instalându-se pe versanţi de la
moderat până la puternic înclinaţi. La limita inferioară a etajului boreal, pajiştile de
Festuca rubra se întrepătrund cu cele de Agrostis tenuis, coborând şi în etajul nemoral
până la 700-800 m altitudine. Acoperirea cu vegetaţie este de 70-90%, în care gramineele
ocupă cea mai mare pondere. În afară de Festuca rubra care contribuie în cea mai mare
parte la formarea producţiei şi a stratului de ţelină, graminee însoţitoare sunt: Cynosurus
cristatus, Agrostis tenuis, Phleum alpinum ssp. commutatum, Agrostis rupestris,
Anthoxanthum odoratum, Poa annua, P. pratensis, Briza media, Nardus stricta, Festuca
ovina ssp. sudetica. Leguminoasele sunt slab reprezentate, găsindu-se mai frecvent
Trifolium pratense, T. alpestre, T. repens, Lotus corniculatus. Speciile din alte familii
botanice sunt puţine la număr, cu un grad mic de acoperire: Taraxacum officinale,
Alchemilla vulgaris, Prunella vulgaris, Plantago media, P. lanceolata, Pimpinella
saxifraga, Polygonum bistorta, Rumex alpinus, Veronica chamaedrys, Hypericum
maculatum, Scorzonera rosea etc. Vegetaţia lemnoasă sub formă de arbuşti este
reprezentată de Vaccinium myrtillus, V. vitis-idaea, Juniperus sibirica şi Pinus mugo.
Pajiştile de Festuca rubra ocupă suprafeţe întinse şi se folosesc mai mult ca păşuni,
producţiile fiind de 5-8 t/ha masă verde. Ameliorarea acestor tipuri de pajişti se poate face
23
îndepărtând vegetaţia lemnoasă, prin fertilizare cu îngrăşăminte minerale (100-120 kg/ha
N + 40-50 kg/ha P2O5 + 40-50 kg/ha K2O) şi organice (gunoi de grajd 30-40 t/ha la 3-4
ani sau târlire) şi prin supraînsămânţare cu un amestec de seminţe alcătuit din Dactylis
glomerata 10 kg/ha + Festuca pratensis 8 kg/ha + Phleum pratense 5 kg/ha + Lolium
perenne 2 kg/ha + Poa pratensis 2 kg/ha + Trifolium repens 3 kg/ha (Cardaşol V. şi col.,
1985).
2.4.7 Pajişti de Nardus stricta (ţepoşică)
Se întâlnesc în etajul nemoral, boreal şi în cel subalpin, adică de la altitudinea de 200
până la 2200 m, în special în etajul molidului, ocupând o suprafaţă totală de 200 000 ha.
Nardus stricta reprezintă, la altitudini mai mici, o bună indicatoare de soluri puternic
podzolite.
La altitudini mari poate ajunge la o acoperire de 90%. Speciile însoţitoare se
diversifică în funcţie de condiţiile orografice şi ecologice, astfel încât pot deveni
codominante, formând pajişti de Agrostis tenuis + Nardus stricta, Festuca rubra +
Nardus stricta. Speciile caracteristice acestui tip sunt următoarele: Nardus stricta,
Agrostis tenuis, Festuca rubra, Anthoxanthum odoratum, Deschampsia flexuosa,
Cynosurus cristatus, Trifolium repens, Arnica montana, Potentilla erecta, Vaccinium
myrtillus. La altitudini mai mari se găsesc următoarele specii: Nardus stricta, Agrostis
rupestris, Festuca supina, Trifolium repens, Ranunculus montanus, Pinus mugo,
Juniperus sibirica, Rhododendron kotskyi, Vaccinium myrtillus, V. vitis-idaea, Salix
reticulata, S. herbacea.
Producţiile variază de la 2 la 8 t/ha masă verde, cu 30-40 kg/ha P.D., iar calitatea
furajului este slabă sau foarte slabă. Pentru remedierea acestei situaţii se cere să se
îndepărteze specia dominantă, iar pentru aceasta se folosesc amendamente, doze mari cu
azot, tratamente cu erbicide, târlire etc.
2.4.8 Pajişti de Lolium perenne + Trifolium repens (iarbă de gazon + trifoi alb)
Se găsesc pe suprafeţe restrânse în luncile râurilor, depresiuni intracolinare, pe
terenuri plane sau slab înclinate. În afara speciilor dominante, se întâlnesc specii cu bună
valoare furajeră, ca: Poa pratensis, Agrostis stolonifera, Alopecurus pratensis, Dactylis
glomerata, Trifolium pratense, Medicago falcata, M. minima, şi specii cu valoare furajeră
mică, cum ar fi: Cynodon dactylon, Plantago lanceolata, Taraxacum officinale etc.
Producţiile sunt de 6-10 t/ha masă verde, cu un ridicat grad de consumabilitate, iar prin
fertilizare cu 120-140 kg/ha N + 40-50 kg/ha P2O5 + 40-60 kg/ha K2O, producţiile pot
depăşi 15-16 t/ha masă verde.
2.4.9 Pajişti de sărături (halofile)
Vegetaţia pajiştilor de pe solurile sărăturate este reprezentată de puţine specii, se
caracterizează prin grad mic de acoperire a solului şi valoare economică redusă.
Intensitatea sărăturii favorizează creşterea şi dezvoltarea diversificată a speciilor
ce alcătuiesc compoziţia floristică a pajiştilor halofile. Astfel, pe soluri puternic sărăturate
se instalează pajişti de Salicornia europaea, Suaeda maritima şi pajişti de Halimione
verrucifera, pe sărături moderate se întâlnesc pajişti de Puccinellia limosa, iar pe sărături
slabe pajişti de Festuca pseudovina şi de Beckmannia eruciformis. Pajiştile de Salicornia
europaea + Suaeda maritima, răspândite pe solonceacuri, prezintă în compoziţia
floristică aproape numai specii fără valoare furajeră, tolerante la conţinutul mare de săruri
în sol: Bassia hirsuta, Camphorosma annua, Halimione verrucifera, Salsola soda,
Limonium gmelini, Aster tripolium, Spergularia salina, Petrosimonia triandra, Atriplex
litoralis etc. Pajiştile de Puccinellia limosa acoperă solul cu vegetaţie în proporţie
variabilă, de la 15-20% până la 70-80% (Iacob T., 1978). Dintre gramineele care însoţesc
specia dominantă, se întâlnesc: Puccinellia distans (fig., Poa bulbosa, Agropyron repens,
Cynodon dactylon; leguminoasele sunt slab reprezentate (1-2%): Lotus tenuis, L.
corniculatus, Trifolium fragiferum; speciile diverse, fără valoare furajeră sunt: Crypsis
aculeata, Aster tripolium, Bassia hirsuta, Spergularia maritima, Artemisia maritima,
Limonium gmelini, Atriplex litoralis, Podospermum canum, Camphorosma annua,
Matricaria chamomilla etc.. Producţiile acestor pajişti sunt mici, de aproximativ 4-6 t/ha
masă verde şi se folosesc ca păşuni.
24
Ameliorarea pajiştilor halofile se poate face prin drenaj, scarificare, spălare
(2000-2500 m3/ha apă), amendare cu fosfogips 10-15 t/ha, praf de lignit 10 t/ha şi prin
supraînsămânţare cu Dactylis glomerata 5 kg/ha + Festuca pratensis 5 kg/ha + Lolium
perenne 15 kg/ha + Lotus corniculatus 5 kg/ha (Iacob T., 1978).
2.4.10 Pajişti de nisipuri (psamofile)
Vegetaţia pajiştilor de nisipuri este rară, cu puţine specii şi cu slabă valoare
furajeră. Pe nisipurile continentale (din interiorul ţării), domină Festuca vaginata (păiuş
de nisipuri) şi Bromus tectorum, iar pe nisipurile maritime (Delta Dunării şi Litoralul
Mării Negre), se întâlnesc pajişti în care speciile dominante sunt Elymus giganteus şi
Carex colchica. Dintre speciile mai valoroase din punct de vedere furajer menţionăm:
Festuca vaginata, Cynodon dactylon, Medicago falcata, M. minima, Trifolium arvense,
Melilotus albus, iar dintre speciile fără valoare furajeră, răspândite pe nisipurile din zona
stepei, amintim: Tragus racemosus, Bothriochloa ischaemum, Vulpia myuros, Polygonum
arenarium, Tribullus terestris, Anthemis ruthenica, Centaurea arenaria, Eryngium
campestre, Salsola kali, Plantago indica etc.
Producţiile pajiştilor psamofile sunt mici (1-3 t/ha masă verde), cu valoare
furajeră scăzută. Îmbunătăţirea lor se poate face prin regenerare totală şi însămânţarea
unui amestec alcătuit din Dactylis glomerata 7 kg/ha + Festuca pratensis 4 kg/ha +
Bromus inermis 9 kg/ha + Lotus corniculatus 3 kg/ha + Medicago sativa 5 kg/ha (Ionescu
I., 1996).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu