CAPITOLUL X CULTURI FURAJERE SUCCESIVE

10.1 Cerinţele culturilor furajere succesive
10.2 Factorii climatici şi edafici
10.3 Plantele premergătoare
10.4 Sortimentul de plante care se pretează în cultură succesivă
10.5 Tehnologia de cultivare
Culturile furajere succesive sau în mirişte, reprezintă o importantă sursă de
obţinere a furajelor, realizându-se de pe aceeaşi suprafaţă de teren două sau chiar trei
recolte pe an.
10.1 Cerinţele culturilor furajere succesive
Reuşita culturilor furajere succesive este dependentă de mai mulţi factori, printre
care un rol hotărâtor îl au clima, solul, plantele premergătoare şi sortimentul de plante
folosit.
10.2 Factorii climatici şi edafici
Pentru a obţine cantităţi cât mai mari de furaje din culturile succesive, este
necesară o anumită cantitate de căldură şi de apă. Astfel, în timpul perioadei de vegetaţie,
culturile furajere succesive au nevoie de 1200-20000C şi minimum 125 mm precipitaţii.
Condiţii favorabile din punct de vedere termic şi pluviometric se întâlnesc în
majoritatea zonelor, mai ales în câmpia Dunării, Câmpia din vest, Dobrogea şi jumătatea
sudică a Moldovei.
Cele mai potrivite soluri pentru culturile succesive neirigate sunt aluviunile, cu
apă freatică la 1,0-1,5 m adâncime, solurile bine structurate, cu capacitate mare de
reţinere a apei, fertile (Dumitrescu N., 1991).
10.3 Plantele premergătoare
Culturile furajere succesive dau cele mai mari producţii când urmează după
premergătoare care părăsesc terenul devreme: rapiţa, secara furajeră, borceagul de toamnă
şi primăvară, mazărea furajeră şi mazărea pentru boabe, orzul de toamnă şi chiar cartofii
timpurii.
Culturile de toamnă sunt premergătoare mai bune decât cele de primăvară, iar
după premergătoare timpurii, în condiţii de irigare, se pot realiza două culturi succesive
de porumb masă verde.
Limita maximă de însămânţare a culturilor furajere succesive este de 5-7 iulie în
regiunile colinare şi până la 12-15 iulie în regiunile sudice, iar în condiţii de irigare, 20
iulie, respectiv 1 august (Creţu A., 1986).
10.4 Sortimentul de plante care se pretează în cultură succesivă
Plantele furajere folosite în culturi succesive trebuie să fie rezistente la secetă, să
suporte semănatul târziu, să aibă un ritm de creştere mai rapid şi o perioadă de vegetaţie
mai scurtă.
Având în vedere aceste cerinţe, cele mai potrivite plante pentru culturi succesive
sunt: porumbul pentru masă verde sau siloz, sorgul pentru siloz sau masă verde, iarba de
Sudan, hibridul sorg x iarbă de Sudan, mazărea furajeră, soia, rapiţa, varza furajeră, napii
de mirişe etc..
92
Un alt criteriu de care trebuie să se ţină seama în extinderea culturilor furajere
succesive este eficienţa lor economică. Limita minimă de economicitate este considerată
producţia de 10-12 t/ha masă verde în cultură obişnuită (Iacob T., 1993).
10.5 Tehnologia de cultivare
Pregătirea terenului. Terenul se ară imediat după eliberarea lui sau odată cu
recoltatul culturii premergătoare. Arătura se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată,
la adâncimea de 16-18 cm. Dacă solul nu are suficientă umiditate, arătura se face la 14-
16 cm adâncime.
Pentru realizarea unei bune mărunţiri şi nivelări, după arat se lucrează cu grapa cu
discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili sau cu combinatorul. Pe terenurile suficient
de umede, pregătirea solului se face cu grapa cu discuri, lucrarea efectuându-se de două
ori pe direcţii perpendiculare, cu mobilizare la 10-12 cm adâncime.
Dacă miriştea de la planta premergătoare este înaltă, ca în cazul grâului recoltat
cu combina, lucarea cu grapa cu discuri este necesară înainte de arat (Iacob T. şi col.,
1997).
Fertilizarea. Gunoiul de grajd se aplică la planta premergătoare, în doză de
40 t/ha. Îngrăşămintele minerale cu azot se aplică în doze de 30-60 kg/ha, iar în cultură
irigată, 150-200 kg/ha, în funcţie de planta premergătoare şi de specia cultivată.
Îngrăşămintele cu fosfor se administrează tot plantei premergătoare, în doză de 50-
70 kg/ha.
Semănatul. Culturile furajere succesive trebuie semănate îndată ce terenul a fost
pregătit după recoltarea plantei premergătoare. Distanţa între rânduri variază în funcţie de
plantă: 70-80 cm la porumb, sorg pentru siloz şi varza furajeră, 25-30 cm la porumbul
masă verde, 12,5-15 cm la iarba de sudan, hibridul sorg x iarbă de Sudan şi rapiţă.
Norma de sămânţă se măreşte cu 20-30% faţă de norma folosită la semănatul în
ogor propriu, iar adâncimea de semănat este mai mare cu 1-2 cm faţă de semănatul în
primăvară (Enică Gh., 1974).
Lucrările de îngrijire. Imediat după semănat se face tăvălugitul, iar după răsărire,
combaterea buruienilor la porumbul semănat în rânduri distanţate se face prin erbicidare
cu 2-3 kg/ha Gesaprim sau Argezin.
O lucrare foarte importantă este irigarea. La răsărire, culturile de porumb, iarbă
de Sudan şi hibrid sorg x iarbă de Sudan se irigă cu o normă de udare de 200-300 m3/ha,
iar varza furajeră şi rapiţa cu 1200-2000 m3/ha. În cursul perioadei de vegetaţie, în funcţie
de regimul pluviometric, se fac 2-5 udări, normele de udare fiind de 500-650 m3/ha.
Culturile care otăvesc se irigă şi după recoltare, pentru a stimula formarea lăstarilor
(Oprin C., 1997).
Recoltarea. Momentul recoltării variază în funcţie de modul de folosire (cosit,
păşunat, însilozat), faza de vegetaţie şi de înălţimea plantelor, ca şi la culturile obişnuite,
semănate primăvara.
În anumite situaţii (după premergătoare târzii, în cultură irigată), culturile furajere
succesive se recoltează mai devreme, pentru ca plantele să nu fie surprinse de brumele
târzii. Varza furajeră şi rapiţa Liho pot fi recoltate mai târziu, deoarece nu sunt afectate de
îngheţurile timpurii de toamnă.
Producţiile oscilează între limite largi, determinate de specia cultivată, planta
premergătoare, tehnologia de cultivare şi modul de folosire.