9.2.1 Importanţă
Gulia furajeră se cultivă pe suprafeţe relativ mici, deşi corpul tuberizat reprezintă
un nutreţ suculent valoros, consumat cu mare plăcere de animale, în stare proaspătă sau
însilozat cu alte plante furajere. Conţinutul în substanţă uscată este de 10-14%, din care
extractivele neazotate au cea mai mare pondere. Nutreţul produs are un grad ridicat de
consumabilitate şi digestibilitate, fiind folosit mai ales în furajarea vacilor cu lapte. Se
cultivă în regiunile mai reci şi umede din etajele forestiere ale Transilvaniei şi Moldovei,
unde sfecla furajeră este mai puţin productivă.
9.2.2 Însuşiri morfologice
Gulia furajeră este plantă bienală din familia Brassicaceae. În primul an de
vegetaţie formează corpul tuberizat şi o rozetă de frunze, iar în cel de-al doilea an, ramuri
florifere. Florile sunt grupate în raceme, fructul este silicvă, iar seminţele sunt mici,
sferice, de culoare brun-închis. Durata perioadei de vegetaţie în primul an este de 90-120
zile la gulia furajeră şi de 60-80 zile la napul de mirişte.
9.2.3 Sistematică şi soiuri
În ţara noastră, se cultivă populaţii locale (Local de Braşov, de Covasna, de
Succeava) şi soiurile Dana şi Victoria.
9.2.4 Cerinţe faţă de climă şi sol
Ambele specii au cerinţe reduse faţă de căldură, temperatura minimă de
germinare a seminţelor este de 2-3oC, iar plantele tinere pot suporta temperaturi scăzute
de -3 - -4oC primăvara (mai rezistent napul de mirişte) şi toamna, până la -8oC. Cerinţele
faţă de apă sunt mai mari la gulia furajeră; faţă de sol, manifestă cerinţe moderate,
favorabile fiind solurile mijlocii, profunde, fertile.
9.2.5 Tehnologia de cultivare pentru furaj
Rotaţia. Gulia furajeră este pretenţioasă faţă de planta premergătoare. Bune
premergătoare sunt plantele care eliberează terenul mai devreme, pentru a permite o bună
pregătire a acestuia în toamnă. Urmează după culturi furajere anuale, cereale de toamnă,
90
leguminoase pentru boabe şi poate fi cultivată în culturi succesive după culturi furajere
folosite pentru masă verde.
Fertilizarea. Gunoiul de grajd se administrează fie la planta premergătoare, fie
direct la cultura de gulie sub arătură, în doze de 25-40 t/ha. Îngrăşămintele chimice sunt
bine valorificate, sporurile de producţie, la o fertilizare medie (N90P60K60) în zonele mai
umede, fiind de circa 55-60%, iar în zonele mai secetoase, la o fertilizare cu N96P34, de
42%. Asocierea gunoiului de grajd cu îngrăşăminte chimice a dat cele mai bune rezultate,
producţia în cele mai multe cazuri dublându-se.
Lucrările solului. Arătura de toamnă se execută la adâncimea de 20-25 cm, iar
primăvara, înainte de semănat, patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul sau cu
grapa cu colţi la adâncimea de 5-6 cm. Patul germinativ trebuie să fie bine mărunţit,
deoarece seminţele sunt mici.
Sămânţa şi semănatul. Gulia furajeră se seamănă primăvara timpuriu, în prima
epocă. Se poat semăna şi în cultură succesivă, după plante care eliberează terenul
devreme, atunci când este asigurată umiditatea necesară. Asigurarea desimii optime poate
fi realizată prin semănatul de precizie, cu semănătoarea SPC-6 (8), la adâncimea de 2-
3 cm, folosindu-se 3-4 kg sămânţă/ha. Se seamănă la distanţa de 50-60 cm între rânduri
sau 60 cm pe urma roţilor tractorului şi 45 cm între celelalte rânduri (Moga I., 1974).
Lucrările de îngrijire. În cazul semănatului într-un sol puternic afânat şi în
condiţiile unei veri secetoase este necesară tăvălugirea culturii imediat după semănat.
Când plantele au 1-2 frunze se execută răritul, la distanţa de 20-25 cm între plante,
realizându-se o desime de 100-110 mii plante/ha.
Pentru combaterea buruienilor se poate folosi preemergent erbicidul Treflan, în
cantitate de 3-4 kg/ha, încorporat în sol la pregătirea patului germinativ.
Se efectuează 1-2 praşile mecanice, în funcţie de gradul de îmburuienare, iar
prăşitul manual pe rând se face odată cu răritul sau dacă apar buruieni şi în timpul
perioadei de vegetaţie, până ce plantele acoperă bine solul.
Irigarea culturilor sporeşte producţia, fiind necesară o udare de răsărire, cu
150 m3 apă/ha, în primăverile secetoase şi la semănatul de vară şi 1-3 udări, cu 500-
600 m3 apă/ha, în cursul perioadei de vegetaţie.
Recoltarea, depozitarea şi conservarea. În cadrul conveierului verde recoltarea
se face eşalonat, din momentul îngălbenirii primelor frunze, până la căderea brumelor.
Pentru conservare pe timp de iarnă, rădăcinile se depozitează în silozuri, după ce s-au
îndepărtat frunzele.
Producţia. Producţia de rădăcini este de 40-70 t/ha, iar cea de frunze de 4-8 t/ha.
În condiţii foarte favorabile se obţin producţii de peste 100 t/ha. În cultură succesivă se
pot realiza producţii de peste 35 t/ha.
de la chinul dv invatam
RăspundețiȘtergere