CEREALE

13.1. Generalităţi
13.1.1. Importanţa economică a cerealelor
Cerealele sunt plante cultivate pentru boabe, având cel mai mare areal de
răspândire atât pe glob cât şi în România.
Din suprafaţa arabilă a lumii estimată la 1,4- 1,6 miliarde ha (după F.A.O),
peste 50% este ocupată cu cereale. în România din suprafaţa arabilă de peste 9,3
mil. ha în anul 1997 peste 6,3 mil ha au fost cultivate cu cereale (67,65% din arabil).
Din grupa cerealelor cultivate fac parte: grâul, secara, triticale, orzul,
ovăzul, orezul, porumbul, meiul, sorgul şi hrişca.
Cerealele sunt cultivate în principal pentru boabe care sunt utilizate atât în
hrana omului cât şi pentru animalele domestice, sau ca materie primă pentru
diferite industrii.
Boabele cerealelor au un conţinut redus în apă (12- 14%), ridicat în
extractive neazotate (50- 70%), amidon în special), proteine (8- 25% în funcţie de
specie), precum şi alţi compuşi (grăsimi, celuloză, vitamine etc.).
Sunt cele mai vechi plante luate în cultură (cca 10.000 de ani) iar ca
premergătoare sunt considerate cele mai bune pentru aproape toate plantele de
cultură.
13.2. Particularităţi morfologice i biologice ale cerealelor
13.2.1. Particularităţi morfologice
Principalele cereale făcând parte din aceeaşi familie botanică (Gramineae),
au particularităţi morfologice şi biologice comune.
Rădăcina cerealelor provine din embrion (rădăcină embrionară) sau se
formează la baza tulpinii (rădăcină adventivă). în urma germinării, din radicula
embrionului se formează rădăcinile embrionare.
Numărul acestora diferă de la o specie la alta, o singură rădăcină
embrionară se formează la porumb, sorg, mei, orez şi mai multe la cerealele
păioase (3 la grâul de toamnă, 3 la ovăz, 4 la secară şi 5- 8 la orz).
56
Rădăcinile adventive (coronare) iau naştere de la nodurile aflate la baza
tulpinii, sunt numeroase şi viguroase, formând un sistem fasciculat cu rol
determinant în nutriţia plantelor.
Tulpina cerealelor este un culm (pai) formată din internoduri, separate
prin noduri (5- 7 la cereale păioase şi 7- 15 la porumb, sorg). La cerealele păioase
(grâu, secară, orz, ovăz, orez) paiul este gol în interior cu excepţia nodurilor, în
schimb la porumb, sorg, mei, tulpina este plină cu măduvă pe toată lungimea ei.
Frunzele sunt alcătuite din limb şi teacă, sunt lipsite de peţiol (sesile),
prinderea pe tulpină se face prin intermediul tecii.
Aşezarea frunzelor pe tulpină este alternă, câte una la fiecare nod.
Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip spic sau panicul. Spicul este
format dintr-un rahis (ax) pe care sunt fixate mai multe spiculeţe (grâu, secară,
orz), iar la porumb inflorescenţa femelă este un spic modificat.
La ovăz, orez, sorg şi mei inflorescenţa este un panicul format, dintr-un ax
principal şi mai multe ramuri secundare, iar la porumb paniculul este situat în
vârful tulpinii (inflorescenţa masculă).
Fructul este o cariopsă, având pericarpul concrescut cu tegumentul. La
grâu, secară, porumb, cariopsa este golaşă, pe când la orz, ovăz, orez, mei şi sorg
este învelită în palei.
13.2.2. Particularităţi biologice
În ciclul evolutiv al cerealelor se disting două etape de creştere şi
dezvoltare - vegetativă şi generativă.
Etapa vegetativă este alcătuită din următoarele faze de vegetaţie,
germinaţia, înrădăcinarea şi înfrăţirea.
Etapa generativă cuprinde formarea paiului, apariţia inflorescenţei,
înflorirea, fecundarea, formarea şi maturarea boabelor.
Cunoaşterea fazelor de vegetaţie prezintă importanţă pentru stabilirea
tehnologiilor corespunzătoare cerinţelor plantelor.
13.3. GRÂUL
13.3.1. Importanţă
Dintre cereale grâul este cea mai importantă plantă cultivată pentru boabe,
care sunt utilizate în alimentaţia omului şi a animalelor, în industrii pentru
fabricarea pastelor făinoase, obţinerii amidonului, glucozei, etc.
57
Boabele de grâu conţin cantităţi însemnate de substanţe organice dintre
care extractivele neazotate reprezintă 63- 70%, proteinele 9- 13,5%, grăsimile 2%,
celuloza 2- 3%, iar substanţele minerale 1,5- 2%, au un conţinut redus în apă 10-
14%.
Tărâţele - reprezintă un furaj concentrat deosebit de valoros pentru
animale, iar paiele rămase după recoltat au utilizări multiple.
Grâul este o bună premergătoare pentru majoritatea culturilor.
13.3.2. Răspândirea
Grâul este o cultură cu extindere foarte largă, cultivându-se pe toate
continentele. Suprafaţa pe glob ocupată cu această cultură în anul 1999 a fost de
224,6 mil ha de pe care s-a realizat o producţie medie de 2620 kg/ha.
în Europa suprafaţa ocupată cu grâu a fost de 26,9 mil ha, iar media la
hectar a fost de 5.115 kg, dintre ţările care au obţinut producţii medii cuprinse
între 7200 şi 7600 kg/ha menţionăm Germania, Anglia, Franţa.
în România în aceeaşi perioadă suprafaţa ocupată cu grâu a fost de 1,97
mil ha, iar producţia medie de 2.640 kg/ha.
13.3.3. Sistematică
Grâul fiind o cereală face parte din fam.Gramineae, genul Triticum, care
cuprinde mai multe speci, dintre care pentru ţara noastră mai importante sunt
speciile aestivum şi turgidum.
Grâul comun - Triticum aestivum, ssp.vulgare - este specia cea mai
răspândită, are forme de toamnă şi de primăvară.
Grâul durum (arnăut) - Triticum durum, se deosebeşte de grâul comun
în special prin proprietăţile pe care le au boabele care sunt mai bogate în substanţe
proteice (22 - 24 %), iar endospermul este sticlos, făina este folosită îndeosebi
pentru obţinerea pastelor făinoase.
13.3.4. Particularităţi biologice
Perioada de vegetaţie a grâului de toamnă este de 270 - 290 zile, interval
prin care planta trece prin anumite faze de vegetaţie respectiv, germinarea,
înrădăcinarea, înflorirea (care alcătuiesc etapa vegetativă) şi alungirea paiului,
înspicarea - înflorirea, fecundarea, formarea şi maturarea bobului (etapa
generativă).
58
Germinarea - are loc atunci când boabele introduse în sol absorb apa.
Apa pătrunsă în bob activează enzimele din zona embrionului, transformă
substanţele de rezervă cu molecula complexă în substanţe simple uşor de asimilat
de către embrion.
Embrionul se hrăneşte, radicula străbate tegumentul, are loc încolţirea,
apar rădăcinile embrionare (3 - 5 rădăcini), care fixeaxă planta în sol. Muguraşul
creşte, se alungeşte, străbate solul, ajunge la suprafaţă marcând răsărirea.
Germinarea - răsărirea durează 8 - 10 zile în condiţii optime de
temperatură şi umiditate.
Înrădăcinarea - rădăcinile embrionare cresc, hrănesc planta până la
apariţia rădăcinilor adventive, după care acestea îndeplinesc funcţia de absorbţie a
apei şi substanţelor nutritive. Odată cu formarea rădăcinilor adventive, apar la
suprafaţa solului primele 2 - 3 frunze.
Înfrăţirea - este un mod particular de ramificare a tulpinii. La 2 cm în sol,
pe tulpină apare o îngroşare care va fi viitorul nod de înfrăţire, de la care se vor
forma 2 - 3 sau mai mulţi fraţi. înfrăţirea are loc la 12 - 15 zile de la răsărire.
Alungirea paiului - începe când tulpina atinge înălţimea de 5 cm,
nodurile încep să se îndepărteze prin formarea internodurilor. Paiul este format
din 5 - 6 internoduri, ultimul care poartă şi inflorescenţa este cel mai lung. Odată
cu alungirea paiului, creşte şi inflorescenţa.
Înspicarea - înflorirea - este marcată de apariţia spicului din teaca ultimei
frunze iar după 5 - 6 zile are loc înflorirea.
Polenizarea - Fecundarea - este autogamă întrucât polenul se eliberează
înainte de deschiderea florilor.
Formarea şi maturitatea bobului. Creşterea bobului începe imediat după
fecundare iar maturarea se produce după 32 - 45 zile de la fecundare.
13.3.5. Cerinţele faţă de climă şi sol
Cerinţele faţă de căldură. Seminţele germinează la temperaturi minime
de 1 - 3oC, iar înfrăţirea se produce la 8 - 10oC, încetineşte când temperatura scade
sub 5oC. Plantele înfrăţite rezistă iarna la -15o, -20o când solul este acoperit cu
zăpadă.
Primăvara, alungirea paiului are loc la 14 - 18oC iar înspicatul la 16 -
18oC. Fecundarea, formarea şi umplerea boabelor necesită temperaturi de 21oC.
59
Cerinţele faţă de umiditate. Grâul este o plantă cu cerinţe moderate faţă
de apă. Pentru germinare, seminţele absorb din sol apa, în cantităţi de 40-50 % din
greutatea lor. Cerinţele plantei cresc în primăvară, valorile maxime sunt atinse în
fazele de înspicare, fecundare şi formarea boabelor. Seceta din timpul formării
boabelor provoacă şiştăvirea boabelor (boabe seci).
Cerinţele faţă de sol. Grâul preferă soluri mijlocii, lutoase şi
lutoargiloase, permeabile, cu capacitate mare de reţinere a apei şi cu pH neutru
sau slab acid (6 - 7,5).
Solurile indicate sunt cele bălane, cernoziomurile, cernoziomurile cambice
şi argilo-iluviale, solurile brun roşcate. Sunt contraindicate solurile grele (pe care
apa stagnează) sau cele nisipoase (foarte permeabile) şi acide.
13.3.6. Zone ecologice
în România grâul se cultivă pe suprafeţe mari în două zone respectiv :
- zona foarte favorabilă care se situează în Câmpia de Vest, Câmpia
Dunării, Câmpia Transilvaniei şi în nord-estul Moldovei.
- zona favorabilă, care se extinde în vecinătatea zonei foarte favorabile, la
care se mai adaugă Dobrogea în vecinătatea litoralului, în Moldova, zona din
dreapta Siretului.
13.3.7. Tehnologia de cultivare
13.3.7.1. Rotaţia
În cadrul asolamentului grâul de toamnă urmează după plante care să se
recolteze devreme, să nu fie mari consumatoare de apă şi substanţe nutritive, să
lase terenul curat de buruieni, să nu aibă boli comune cu grâul.
Plantele foarte bune premergătoare- sunt mazărea, fasolea, borceagul,
rapiţa de toamnă, inul pentru ulei şi fibră, cartoful timpuriu şi de vară, cânepa
pentru fuior, porumbul pentru masă verde.
Toate aceste culturi se recoltează timpuriu (jumătatea verii), lasă solul
structurat, permit executarea lucrărilor solului devreme, astfel încât până toamna
să se acumuleze cantităţi suficiente de apă şi substanţe nutritive.
Plantele bune premergătoare - soia, sfecla, cartoful de toamnă, floarea
soarelui, porumbul pentru siloz şi pentru boabe, cânepa pentru sămânţă, culturi
care trebuiesc recoltate până la 10 - 15 săptămâni, pentru a rămâne un interval de
2 - 3 săptămâni până la semănatul grâului.
60
Monocultura de grâu nu este indicată, duce la extinderea unor boli,
apariţia unor dăunători, la înburuienare cu buruieni specifice grâului. în anumite
condiţii (toamne secetoase) se practică cultivarea grâului după grâu numai 2 ani,
cu respectarea tehnologiei culturii.
Plantele contraindicate - sunt culturile care lasă terenul sărac în apă şi
elemente nutritive cum ar fi sorgul, iarba de Sudan, meiul. Grâul nu se amplasează
după orz datorită bolilor şi dăunătorilor comuni, datorită sensibilităţii la efectul
remanent al erbicidelor triazinice, grâul nu urmează după culturi erbicidate cu
Atrazin.
13.3.7.2. Fertilizarea
Deşi consumul specific de elemente nutritive este redus, totuşi grâul
reacţionează bine la îngrăşăminte, datorită unor particularităţi dintre care amintim
: sistemul radicular este mai slab dezvoltat şi are o capacitate redusă de extragere
a substanţelor nutritive din sol, iar consumul maxim de elemente nutritive are loc
într-un timp relativ scăzut, de la alungirea paiului şi până la coacere (aceasta fiind
şi faza critică).
Îngrăşămintele chimice cu azot se administrează în doze care depind de
fertilitatea solului şi de producţiile planificate. Doza optimă este cuprinsă între 50-
şi 160 kg/ha, care se administrează 1/3 toamna înainte de semănat, iar restul se
administrează la sfârşitul iernii sau la desprimăvărare.
Îngrăşămintele cu fosfor sunt obligatorii pentru grâu, fosforul
favorizează dezvoltarea sistemului radicular şi înfrăţirea.
Doza de fosfor este cuprinsă între 60 şi 120 kg/ha, fosforul fiind încorporat
sub arătură.
Îngrăşămintele cu potasiu se vor administra pe solurile sărace în acest
element. Dozele recomandate sunt de 40- 80 kg/ha şi se aplică sub arătură odată
cu fosforul.
Îngrăşămintele organice cele mai folosite sunt gunoiul de grajd şi mustul
de gunoi. Aceste îngrăşăminte pot fi aplicate direct grâului sub arătură, sau plantei
premergătoare în doze de 15 - 20 t/ha.
13.3.7.3. Lucrările solului
Grâul are nevoie de un sol afânat în adâncime, fără bulgări, aşezat şi
nivelat, fără resturi vegetale. Lucrările solului se realizează diferenţiat în funcţie
de planta premergătoare şi de umiditatea solului.
61
După premergătoare timpurii (care se recoltează în lunile iunie sau
iulie).
- când solul are un conţinut ridicat în umiditate se efectuează arătura de
vară la adâncimea de 20 - 22 cm, imediat după recoltarea premergătoarelor;
- când solul are un conţinut redus în apă se execută dezmiriştitul cu grapa
cu discuri în scopul realizării unui strat afâna, care împiedică evaporarea apei, se
distrug buruienile şi dăunătorii. Arătura se face după căderea ploilor. Arătura de
vară se menţine afânată şi fără buruieni, până la semănat, prin lucrări cu grapa cu
discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili.
După premergătoare târzii (care se recoltează toamna).
Imediat după recoltare se aplică o lucrare cu grapa cu discuri,
perpendicular pe direcţia rândurilor pentru a mărunţi resturile vegetale în scopul
încorporării acestora în sol.
în funcţie de umiditatea din sol lucrările se aplică diferenţiat :
- când solul are un conţinut în apă corespunzător, se execută arătura la
adâncimea de 20 - 25 cm cu plugul în agregat cu grapa stelată, până la semănat să
rămână cel puţin 2 - 3 săptămâni, timp în care solul să se aşeze;
- când solul este prea uscat şi rezultă bulgări se renunţă la arătură,
pregătirea se face prin 2-3 treceri cu grapa cu discuri în agregat cu grapa stelată.
Pregătirea patului germinativ se recomandă a se face chiar în ziua
semănatului, prin lucrări superficiale cu combinatorul sau cu grapa, perpendicular
pe direcţia de înaintare a semănătorii.
Solul trebuie să fie mărunţit, nivelat şi afânat pe adâncimea de 6 - 8 cm, în
care se introduc seminţele.
13.3.7.4. Sămânţa şi semănatul
Sămânţa utilizată la semănat trebuie să aparţină soiului zonat, să fie
certificată, să aibă puritate fizică minimă 98%, facultatea germinativă minimă
85% iar MMB cât mai mare.
Înainte de semănat se tratează preventiv contra dăunătorilor şi agenţilor
patogeni.
Împotriva bolilor se fac tratamente cu preparate pe bază de Carboxin
(Vitavax 200, 2 l/t), iar pentru agenţii patogeni care se transmit prin sol,
tratamentele se fac cu insectofungicide (lindan + carboxin + thiuram - ex. Vitalin
85 PTS).
62
Epoca de semănat se stabileşte astfel încât, până la venirea iernii să
rămână 40-50 zile pentru ca plantele să se dezvolte normal, să-şi formeze nodul
de înfrăţire şi să aibă 2- 3 fraţi într-un cuvânt să aibă loc “călirea” plantelor.
Epoca optimă se diferenţiază pe zone, astfel în Câmpia de sud, de vest şi în
Câmpia Transilvaniei intervalul este 25 septembrie - 10 octombrie, pentru zona
colinară, nordul ţării şi depresiunile intramontane, semănatul se face mai devreme,
20 septembrie - 5 octombrie.
Desimea la semănat se stabileşte în funcţie de însuşirile soiului cultivat,
în general asigurându-se 450- 600 boabe germinabile la 1 m2, limita inferioară se
foloseşte pentru soiurile care înfrăţesc bine.
Cantitatea de sămânţă la hectar se calculează pe baza desimii la
semănat, a purităţii, germinaţiei şi valoarea MMB a seminţei, rezultând de regulă
200- 250 kg/ha.
Adâncimea de semănat depinde de umiditatea solului, data semănatului.
Pe terenurile cu umiditate corespunzătoare adâncimea este de 4- 5 cm, în timp ce
acolo unde apa este insuficientă, adâncimea de încorporare este de 5- 6 cm.
Distanţele de semănat sunt cuprinse pe plan mondial între 10- 18 cm, la
noi în ţară se foloseşte distanţa între rânduri de 12,5 cm.
Semănatul se face cu semănătoarea purtată universală cu 29 de brăzdare-
SUP-29.
13.3.7.5. Lucrările de îngrijire
Scopul acestor lucrări este menţinerea densităţii, asigurarea hranei
necesare plantelor, combaterea buruienilor.
Combaterea buruienilor este principala lucrare de îngrijire şi se
realizează prin metode agrotehnice (lucrări cu grapa), sau chimice (folosirea
erbicidelor).
Deoarece prin grăpatul de primăvară se produc şi daune (tasarea solului,
distrugerea plantelor), se recomandă utilizarea erbicidelor primăvara când plantele
sunt în faza de înfrăţit şi până la formarea primului internod. Pentru buruienile
dicotiledonate se utilizează erbicidul 2,4D în doză de 1,5- 2,5 l/ha, Dicotex, 1,5-
2,5 l/ha sau Basagran, 2- 4 l/ha iar pentru distrugerea buruienilor
monocotiledonate se foloseşte Granstar 75 DF, 20- 25 g/ha, Puma CE, 0,8- 1,0
l/ha etc.
63
Combaterea bolilor se poate realiza preventiv prin folosirea de sămânţă
sănătoasă, tratată, aparţinând unor soiuri rezistente, iar în vegetaţie se fac
tratamente folosind preparate recomandate pentru combaterea făinării (Tilt 250
EC, 0,5 l/ha).
Combaterea dăunătorilor. în cultura grâului cei mai frecvenţi dăunători
sunt, gândacul ghebos, ploşniţele cerealelor, cărăbuşii cerealelor etc. Combaterea
lor se face cu insecticide organo-fosforice (Pirimex, 2,5 l/ha), insecticide cu
triclorfon (Fastac, 150 ml/ha).
13.3.7.6. Recoltarea
Momentul optim este atunci când umiditatea boabelor a ajuns la 14 - 15
%, recoltarea făcându-se cu combinele autopropulsate (recoltare monofazică). în
anumite condiţii se practică recoltarea divizată, care se realizează prin secerarea
plantelor cu vindroverul, uscarea pe brazdă şi apoi treieratul cu combina
prevăzută cu ridicător de brazdă.
Strângerea paielor şi eliberarea terenului să se facă în timpul cel mai scurt
de la recoltare.
Producţiile medii realizate în România variază între 1700 şi 3300 kg/ha.
13.4. PORUMBUL
13.4.1. Importanţă
Între plantele cultivate pe glob porumbul ocupă locul al treilea ca
importanţă datorită faptului că se cultivă pe o arie largă, este o plantă prăşitoare
bună premergătoare pentru multe culturi, suportă monocultura mai mulţi ani,
capacitate mare de producţie, cultura poate fi mecanizabilă 100%, etc.
Boabele de porumb sunt utilizate sub diferite forme în alimentaţia omului,
dar şi pentru furajarea animalelor, constituind pentru acestea un furaj concentrat
energetic (1,2 - 1,3 UN/kg) deosebit de important. i celelalte produse secundare,
ciocălăii, pănuşile, cocenii sunt utilizate fie pentru furajarea animalelor, fie ca
materie primă pentru industria celulozei, sau diverse împletituri.
Planta întreagă în diferite stadii de dezvoltare se însilozează asigurând un
furaj important pentru perioada de iarnă.
Boabele de porumb sunt sărace în proteină (7- 10%) dar sunt bogate în
glucide peste 70% din care amidon peste 61 %, mai conţin grăsimi 3- 4%, săruri
minerale, vitamine din complexul B şi provitamina A.
64
13.4.2. Răspândire
Porumbul s-a cultivat pe glob pe o suprafaţă de peste 137 mil ha (1998),
realizându-se o producţie medie de 4000 - 4400 kg/ha. în România în aceeaşi
perioadă, porumbul s-a cultivat pe o suprafaţă de peste 3 mil ha, producţia medie
a fost de 2795 kg/ha (Buletin FAO, 1998).
13.4.3. Sistematică. Hibrizi cultivaţi în România.
Porumbul face parte din familia Gramineae, specia Zea mays L. cu mai
multe convarietăţi dintre care mai importante sunt:
- Zea mays L. conv. indurata - porumbul cu bobul tare, sticlos;
- Zea mays L. conv. indentata - porumbul dinte de cal
- Zea mays L. conv. aorista - porumbul pentru floricele cu bobul mic;
- Zea mays L. conv. saccharata - porumbul zaharat cu boabe sticloase;
- Zea mays L. conv. amylacea - porumbul amidonos, cu bobul mare;
- Zea mays L. conv. ceratina - porumbul cu bobul opac, ceros.
Porumbul este originar din cele două Americi şi a pătruns în Europa în
urma expediţiilor lui Columb (1493), iar în ţara noastră a fost introdus la sfârşitul
secolului XVII, începutul secolului XVIII.
Perioada de vegetaţie este de 110 - 155 zile. Hibrizii pot fi clasificaţi după
modul de obţinere în trei grupe, simpli (HS), dubli (HD) şi triliniari (HT), iar după
perioada de vegetaţie (110 - 155 zile), în 9 grupe după sistemul FAO (foarte
timpurii, timpurii, semitimpurii, semitârzii şi târzii).
13.4.4. Particularităţi morfologice
Sistemul radicular este reprezentat printr-o rădăcină embrionară care
asigură apa şi hrana în primele 2 - 3 săptămâni.
Din fiecare nod situat la baza tulpinii se formează 8 - 20 rădăcini
adventive cu rol de ancorare şi absorbţie.
Peste jumătate din masa radiculară se dezvoltă în primii 30 cm de sol.
Tulpina este formată din 7- 15 internoduri pline cu măduvă, are înălţimea
de 1,5 - 3 m şi proprietatea de a produce lăstari (copili).
Frunzele au un limb lung (50- 80 cm) şi lat de 4- 12 cm, prezintă însuşirea
de a se răsuci spre interior, mai ales pe timp de secetă, mărind astfel rezistenţa
plantei la secetă.
65
Prinderea frunzelor pe tulpină este alternă, numărul lor variază între 9 la
hibrizi extratimpurii şi peste 22 de frunze la hibrizii foarte tardivi.
Inflorescenţele. Porumbul este o plantă unisexuată monoică, adică pe
aceeaşi tulpină are atât flori femele cât şi flori mascule. Florile femele sunt
grupate în inflorescenţe de tip spic, situate la subsuoara frunzelor, iar cele
mascule, într-o inflorescenţă terminală de tip panicul.
Fructul este o cariopsă având greutăţi, forme şi culori diferite.
13.4.5. Particularităţi biologice
În ciclul de dezvoltare al porumbului se disting două etape, vegetativă şi
generativă.
Etapa vegetativă începe de la germinat - răsărit şi până la apariţia
stigmatelor. Durează 7- 8 săptămâni, cuprinde 5 faze, identificarea fazelor se face
după numărul de frunze formate. Primele 2- 4 frunze complete formate apar la 1-
2 săptămâni după răsărire, iar ultimele 14- 16, la 7- 8 săptămâni.
Etapa generativă este marcată de apariţia stigmatelor şi până la maturarea
boabelor.
Celelalte faze se raportează la momentul apariţiei stigmatelor care are loc
la 9- 10 săptămâni după răsărire.
Boabele încep să se umple la 12 zile după apariţia stigmatelor, iar
maturitatea fiziologică are loc la 60 zile de la apariţia stigmatelor.
13.4.6.Cerinţele faţă de climă şi sol
Cerinţele faţă de temperatură. Porumbul are cerinţe mari faţă de
căldură, care este factorul limitativ al răspândirii lui.
Seminţele germinează la 8- 10o, după răsărire plantele nu rezistă la -4oC.
în timpul înfloritului, temperatura trebuie să fie cuprinsă între 18- 24oC,
viabilitatea plantelor scade, iar decalajul între apariţia paniculelor şi a stigmatelor
este mai pronunţat, când temperaturile depăşesc aceste valori.
Cerinţele faţă de umiditate. Porumbul este mai rezistent la secetă în
prima parte a perioadei de vegetaţie, datorită sistemului radicular puternic
dezvoltat. Cele mai mari cerinţe, sunt în perioada de cca. 50 zile, cuprinsă
dinaintea înspicatului şi până la începutul coacerii în ceară. în perioada umplerii
boabelor lipsa de umiditate poate provoca şiştăvirea acestora.
66
Cerinţele faţă de lumină. Fiind o plantă de zi scurtă, creşte bine în
condiţii de lumină intensă.
Cerinţele faţă de sol. Cele mai bune rezultate se obţin pe soluri fertile,
profunde cu textură mijlocie, bogate în humus, cu un pH de la 5,8 până la pH 7,5.
Solurile recomandate pentru această cultură sunt cernoziomurile, solul bălan,
brun-roşcat şi brune de pădure.
Mai puţin favorabile sunt solurile nisipoase care nu reţin apa, solurile
argiloase, grele, reci, care formează crustă, se crapă şi rup rădăcinile plantelor.
13.4.7. Zone ecologice
Zonarea porumbului se face ţinând cont de condiţiile climatice. în ţara
noastră zona foarte favorabilă acestei culturi cuprinde Câmpia din sudul ţării,
Dobrogea şi partea sudică a Podişului Moldovei, Câmpia de vest.
Zona favorabilă se întinde de la zona foarte favorabilă spre interiorul ţării
cuprinzând cea mai mare parte din Podişul Moldovei şi Transilvania.
13.4.8. Tehnologia de cultivare
13.4.8.1. Rotaţia
Porumbul poate fi cultivat după toate culturile, rezultatele cele mai bune se
obţin după premergătoarele care se recoltează în prima parte a verii sau după
leguminoase anuale pentru boabe şi furajere.
Dintre premergătoarele timpurii sunt recomandate cerealele păioase de
toamnă, inul, cânepa, cartoful de vară, precum şi după floarea soarelui, sfecla de
zahăr, cartof, care se recoltează toamna.
Datorită structurii culturilor în România, rotaţia grâu-porumb este
obligatorie, porumbul este favorizat deoarece se cultivă după o cultură timpurie.
Monocultura porumbului nu este recomandată pentru că favorizează
înmulţirea buruienilor specifice (costreiul), la apariţia unor boli şi dăunători, la
distrugerea structurii solului.
Porumbul poate fi la rândul său o bună premergătoare pentru toate
culturile de primăvară, dar şi pentru grâul de toamnă, dacă sunt cultivaţi hibrizi
timpurii, care să elibereze terenul la începutul lunii septembrie.
13.4.8.2. Fertilizarea
Porumbul este o mare consumatoare de azot şi potasiu.
67
Azotul este elementul principal în fertilizarea porumbului, care
favorizează acumularea substanţelor proteice.
Fosforul are rol în creşterea şi fructificarea porumbului, iar potasiu
măreşte rezistenţa plantei la cădere, secetă şi boli.
Dozele de îngrăşăminte se vor stabili în funcţie de fertilitatea solului, de
producţia planificată şi de hibridul cultivat, pentru hibrizii timpurii; 80 - 120 kg
N+40 kg P2O5/ha, iar pentru cei mijlocii, 120 - 140 kg N + 60 kg P2O5.
Dozele de potasiu se stabilesc după conţinutul solului în potasiu şi
producţia planificată, acestea variind între 40 - 80 kg K2O/ha.
Gunoiul de grajd este un îngrăşământ organic recomandat pentru această
cultură deoarece determină sporuri însemnate de recoltă, doza recomandată este
de 40 - 50 t/ha.
Metode şi epoca de aplicare a îngrăşămintelor
Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se administrează înainte de efectuarea
arăturii şi se încorporează în sol odată cu lucrarea de bază. Epoca optimă de
administrarea azotului este primăvara la pregătirea patului germinativ, prin
încorporarea lui în sol cu grapa cu discuri. Gunoiul de grajd poate fi aplicat anual
sau o dată la 3 - 4 ani, înainte de efectuarea arăturii.
13.4.8.3. Lucrările solului
Terenul trebuie să fie afânat pe un strat adânc, mărunţit la suprafaţă, fără
buruieni şi cu rezervă mare de apă.
a. După premergătoare timpurii.
Pregătirea terenului începe imediat după recoltarea premergătoarelor
timpurii, prin executarea unei lucrări cu grapa cu discuri în vederea mărunţirii
resturilor vegetale, urmată apoi de nivelare şi fertilizare.
Arătura de vară se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată la
adâncimea de 20- 25 cm pe terenurile uşoare şi de 25- 30 cm pe terenurile mijlocii
şi grele. Până în toamnă se menţine fără buruieni, prin lucrări cu grapa cu discuri.
b. După premergătoare târzii.
După culturile care se recoltează toamna târziu se execută mărunţirea
resturilor vegetale şi apoi arătura cu plugul în agregat cu grapa stelată. încă din
toamnă se face nivelarea şi mărunţirea arăturii care favorizează păstrarea apei în
sol şi zvântarea uniformă în primăvară. Pe terenurile în pantă arăturile se fac
68
obligatoriu paralel cu direcţia curbelor de nivel şi pot fi lăsate nediscuite până în
primăvară.
c. Pregătirea patului germinativ.
Primăvara după zvântarea solului, pregătirea patului germinativ se va
diferenţia după umiditatea din sol şi de starea terenului. Un teren nivelat,
neînburuienat se va lucra în preziua semănatului cu combinatorul sau cu grapa cu
discuri în agregat cu grapa cu colţi. Pe un teren denivelat şi înburuienat se execută
o lucrare cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi, iar în preziua
semănatului patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul, perpendicular pe
direcţia de semănat.
13.4.8.3. Sămânţa şi semănatul
Materialul folosit la semănat trebuie să aibe puritatea fizică minimă de
98% şi germinaţia minimă de 90%. înainte de semănat pentru prevenirea bolilor şi
dăunătorilor sămânţa se tratează cu Tiradin 75 (3 kg/t), TMTD 75 (4 kg/t),
Furadan 35 ST (2,5 kg/t), Carbodan 35 ST (25 kg/t) etc.
Epoca de semănat se stabileşte atunci când în sol la adâncimea de 10 cm
sunt cel puţin 8oC.
Calendaristic, în zona de câmpie, porumbul se seamănă între 1- 20 aprilie,
iar în celelalte zone între 15- 30 aprilie.
Semănatul prea timpuriu are drept urmare putrezirea boabelor în sol
(”clocirea”), iar dacă semănatul se face mai târziu, când umiditatea solului se
reduce, răsărirea este neuniformă, creşte procentul de plante sterile, scade
randamentul de boabe.
Desimea plantelor se calculează funcţie de condiţiile climatice, de
fertilitatea solului, de hibridul cultivat.
Limitele desimilor optime fiind între 55- 65000 plante/ha la hibrizii
timpurii şi între 50- 55000 plante/ha la cei semitimpurii; iar în condiţii de irigare,
numărul de plante creşte cu 10- 15000.
Cantitatea de sămânţă la hectar variază între 14- 30 kg în funcţie de
MMB, puritate şi germinaţie.
Distanţa între rânduri este de 70 cm în culturile neirigate şi de 80 cm în
culturile irigate.
69
Adâncimea de semănat variază după textura şi umiditatea solului şi este
de 5 - 6 cm pe solurile umede şi grele şi de 6- 8 cm pe solurile mijlocii din zonele
mai uscate. Semănatul se realizează cu semănătoarea de precizie tip SPC6.
13.4.8.5. Lucrări de îngrijire
Scopul executării acestor lucrări este combaterea crustei, a buruienilor şi
dăunătorilor.
Distrugerea crustei şi buruienilor apărute înainte de răsărirea porumbului
se realizează cu sape rotative perpendicular pe direcţia rândurilor. După răsărirea
plantelor se execută 2- 3 praşile mecanice, prima praşilă trebuie efectuată în
primele 10 zile după răsărire, praşila a doua după 10- 14 zile, iar a treia după 15-
20 zile de la a doua.
Praşilele mecanice se execută cu cultivatorul care distruge buruienile între
rânduri şi manual cu sapa pe direcţia rândurilor de plante.
Combaterea buruienilor se poate realiza şi pe cale chimică prin utilizarea
erbicidelor de tip Onezin (3 l/ha), Pitezin 75 (2 kg/ha), Eradicane 75 EC (5- 6
l/ha), Sare DMA (1,5 l/ha) etc.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face preventiv prin tratamentul
seminţei, iar în cazul semnalării atacului de dăunători (viermi sârmă, gărgăriţa
frunzelor), se fac tratamente cu Decis (0,3 l/ha), Sinoratox 35 (3 l/ha).
13.4.9. Recoltarea
Ştiuleţii pot fi recoltaţi mecanizat când boabele au 30% umiditate, iar sub
formă de boabe, recoltarea poate începe când umiditatea este de 24%.
Recoltarea se poate face şi manual, rezultând ştiuleţi depănuşaţi, iar apoi
se taie tulpinile.