CAPITOLUL IV PAJIŞTILE TEMPORARE

CAPITOLUL IV
PAJIŞTILE TEMPORARE
4.1 Pajişti temporare înfiinţate în locul pajiştilor permanente degradate
4.1.1 Alegerea terenului
4.1.2 Pregătirea terenului
4.1.3 Culturile premergătoare
4.1.4 Fertilizarea de bază şi amendamentarea
4.1.5 Specii şi soiuri folosite la înfiinţarea pajiştilor temporare
4.1.6 Alcătuirea amestecurilor de graminee şi leguminoase perene
4.1.7 Sămânţa şi semănatul
4.1.8 Lucrările de îngrijire
4.1.9 Folosirea pajiştilor temporare
4.1.10 Refacerea pajiştilor temporare
4.2 Pajişti temporare înfiinţate în teren arabil
Înfiinţarea pajiştilor temporare a fost adusă pentru prima dată în centrul atenţiei în
anul 1675, de Oliver de Sérres, care recomanda cultivarea unor plante furajere perene în
amestec. Ulterior, studiile în acest domeniu s-au extins, elaborându-se numeroase
recomandări pentru practică, printre care şi folosirea de amestecuri standard.
Rezultatele cercetărilor efectuate în ţara nostră evidenţiază condiţiile favorabile
de care dispunem pentru înfiinţarea pajiştilor temporare, precum şi posibilităţile deosebite
de sporire a cantităţii şi calităţii producţiei, rolul lor în prevenirea şi combaterea eroziunii
şi în îmbunătăţirea însuşirilor solului.
4.1 Pajişti temporare înfiinţate în locul pajiştilor permanente degradate
Deoarece investiţiile necesare înlocuirii pajiştilor permanente cu pajişti temporare
sunt ridicate, se impune o analiză foarte amănunţită în legătură cu necesitatea şi condiţiile
de înfiinţare a pajiştilor temporare (vegetaţie, sol, climă, relief), încât producţiile realizate
să fie economice şi să nu se afecteze echilibrul ecologic din zonă (Burcea P., Ignat Al.,
1975). Tehnologia înfiinţării pajiştilor temporare presupune cunoaşterea aspectelor legate
de:
 alegerea terenului;
 pregătirea terenului;
 culturile premergătoare;
 fertilizarea de bază şi amendamentarea;
 specii şi soiuri folosite la înfiinţarea pajiştilor temporare;
 alcătuirea amestecurilor de graminee şi leguminoase perene;
 sămânţa şi semănatul;
 lucrările de îngrijire;
 folosirea pajiştilor temporare.
4.1.1 Alegerea terenului
Rezultatele obţinute de cercetarea ştiinţifică şi demonstrate de practica agricolă
au scos în relief faptul că pajiştile permanente se pot desţeleni pentru transformarea lor în
pajişti temporare, doar în următoare situaţii:
 ponderea în covorul vegetal a plantelor fără valoare furajeră sau cu
valoare furajeră slabă este de peste 70-80%;
 potenţialul natural de producţie redus (sub 4-5 t/ha m.v.) şi de calitate
slabă, capacitatea de păşunat sub 0,4-0,5 UVM/ha;
41
 gradul de acoperire cu vegetaţie sub 60-65%;
 gradul de acoperire cu muşuroaie înţelenite peste 25-30%;
 pajiştile de pe terenurile în pantă, cu o acoperire slabă a vegetaţiei, pe
care se poate declanşa uşor procesul de eroziune;
 alte situaţii în care lucrările de suprafaţă de îmbunătăţire a pajiştilor
permanente degradate, nu au dat rezultate bune.
Nu se desţelenesc, indiferent de starea lor fitocenotică şi productivă:
 pajiştile situate pe terenuri cu panta mai mare de 15-170 (30%),
 cele situate în apropierea ogaşelor şi ravenelor,
 cele de pe soluri cu stratul arabil sub 10-12 cm grosime ,
 pajiştile situate pe terenuri cu apa freatică la adâncime mică (sub 40-
50 cm).
Se recomandă înfiinţarea cu prioritate a pajiştilor temporare în regiunile bogate în
precipitaţii (peste 500-550 mm/an) şi cu cerinţele de mai sus satisfăcute sau în condiţii de
irigare, când şansele de reuşită sunt mult mai mari.
4.1.2 Pregătirea terenului
Prin lucrările de pregătire a terenului se urmăreşte atât distrugerea vechiului
covor vegetal cât şi crearea condiţiilor pentru semănat. Înainte de desţelenire, numai unde
este cazul, se fac unele lucrări pregătitoare, cum ar fi:
 îndepărtarea vegetaţiei lemnoase,
 îndepărtarea cioatelor şi pietrelor,
 eliminarea excesului de umiditate,
 distrugerea muşuroaielor înţelenite,
 nivelarea terenului.
Pregătirea terenului se poate face prin mai multe metode în funcţie de grosimea
stratului de ţelină, vegetaţia existentă şi panta terenului. Astfel, se disting trei metode de
bază de pregătire a terenului:
 cu mobilizarea superficială a solului (3-5cm);
 cu mobilizarea medie a solului (5-12 cm);
 cu mobilizarea profundă a solului (20-25 cm).
Pregătirea terenului cu mobilizarea superficială a solului
Această metodă se poate aplica pe suprafeţele unde vegetaţia existentă a fost
distrusă cu un erbicid de contact, de tip Gramoxone (Paraquat) 5-10 l/ha în 600-800 l apă,
sau cu acţiune sistemică, de tip Roundup (Glyphosate) 5-7 l/ha în 200-500 l apă.
La circa 2-3 săptămâni după erbicidare se lucrează terenul cu maşina combinată
MCR 2,5 sau freza de tip Rotaseeder, care execută concomitent şi semănatul. Lucrarea se
poate efectua şi la o săptămână de la erbicidare, dacă vegetaţia a avut o acoperire redusă.
Glyphosatul este mai eficient în condiţii de temperatură şi umiditate relativă a aerului
ridicată şi are toxicitate foarte redusă în comparaţie cu Paraquatul (Şarpe N., 1987).
Tehnologia se poate aplica pe toate tipurile de pajişti, dar mai ales unde nu se poate face
desţelenirea (strat arabil subţire, pantă mare, soluri predispuse la eroziune etc.).
Pregătirea terenului cu mobilizarea medie a solului
În acest caz, se folosesc grape cu discuri sau freze pentru pajişti. Folosirea frezei
se recomandă pe pajiştile bine înţelenite, fără pietre, cioate sau vegetaţie lemnoasă şi fără
denivelări pronunţate. Pe pajiştile cu stratul de ţelină mai subţire, afectate de forme ale
eroziunii de suprafaţă, pregătirea terenului se poate face prin 2-3 lucrări cu grapa cu
discuri în sensuri diferite, realizându-se o mobilizare a solului pe o adâncime de 10-
20 cm, suficientă pentru semănat. În cazul pajiştilor cu un strat gros de ţelină, pentru a se
realiza o pregătire corespunzătoare a solului, lucrarea cu grapa cu discuri se finisează
printr-o arătură superficială.
Pe terenurile situate în pantă, lucrările se fac paralel cu curbele de nivel,
admiţându-se abateri de 2-3% pe distanţe mai lungi de 200m şi de până la 5% pe distanţe
mai mici de 200 m (Popa A. şi col., 1984). Pe versanţi lungi, cu panta de peste 20%, se
recomandă pregătirea terenului în benzi cu lăţimea de 15-30 m, care alternează cu benzi
de aceeaşi lăţime nelucrate.
42
Pregătirea terenului cu mobilizare profundă a solului
Lucrarea se face cu plugul, la 20-25 cm adâncime, în raport cu grosimea stratului
arabil. Pe pajiştile cu strat gros de ţelină, pentru a obţine o arătură de bună calitate,
lucrarea trebuie să fie precedată de prelucrarea ţelinei prin 1-2 treceri cu grapa cu discuri,
în sensuri diferite. Odată cu arătura se încorporează şi îngrăşămintele organice,
amendamentele, precum şi îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu.
Epoca optimă pentru efectuarea lucrărilor de pregătire a terenului este toamna,
urmând ca în primăvară să se facă pregătirea patului germinativ şi semănatul. În regiunile
mai bogate în precipitaţii sau în condiţii de irigare, desţelenirea se poate face după 1-2
cicluri de păşunat sau prima coasă pentru fân, urmată apoi de semănat, încât la venirea
îngheţurilor noul covor vegetal să fie bine încheiat.
4.1.3 Culturile premergătoare
În funcţie de grosimea stratului de ţelină şi de modul cum acesta a fost mărunţit şi
încorporat sub brazdă, pajiştile temporare se pot înfiinţa direct după desţelenire sau după
1-2 ani, timp în care terenul se cultivă cu unele culturi anuale furajere (porumb siloz sau
masă verde, sfeclă furajeră, varză furajeră, cartof, raigras aristat, borceag, ovăz masă verde
etc.).
Prin cultivarea plantelor premergătoare se crează condiţii mai bune pentru
însămânţarea amestecurilor de ierburi perene şi pentru realizarea unui covor vegetal mult
mai bine încheiat chiar din anul I.
Cu toate acestea, în ţara noastră se foloseşte mai mult varianta înfiinţării pajiştilor
temporare direct după desţelenire, denumită şi “regenerarea rapidă a pajiştilor”, care
presupune utilizarea tehnologiilor ce oferă condiţii foarte bune pentru instalarea noului
covor ierbos.
4.1.4 Fertilizarea de bază şi amendamentarea
Prin producţiile ridicate pe care le realizează, pajiştile temporare, sunt mari
consumatoare de elemente nutritive din sol. Astfel, după Moga I. şi col. (1983), pentru o
nutriţie echilibrată a plantelor, solul trebuie să conţină 35-44 ppm PAL (8-10 mg P2O5
mobil la 100 g sol) şi 100-125 ppm KAL (12-15 mg K2O mobil la 100 g sol). Pajiştile
temporare dau rezultate bune şi de calitate când reacţia solului este neutră sau slab acidă
(pHH2O = 5,8-7,2).
Pajiştile temporare, în comparaţie cu cele permanente, valorifică mai eficient
îngrăşămintele organice, cele chimice mai greu solubile şi amendamentele, deoarece pot
fi încorporate în sol odată cu desţelenirea sau cu lucrările de pregătire a patului
germinativ (Cardaşol V. şi col., 1988).
Aplicarea îngrăşămintelor se face diferenţiat în funcţie de conţinutul solului în
elemente nutritive, de zona climatică şi de materialul biologic folosit la semănat. Se
recomandă doze de 30-60 kg P2O5, 40-60 K2O şi 70-120 kg/ha N, la folosirea
amestecurilor numai din graminee şi doze mai mici de azot, 40-60 kg/ha, la cele formate
din graminee şi leguminoase perene (Samuil C. şi col., 1995).
Pe solurile acide cu pH < 5,2 se impune aplicarea amendamentelor înainte de
desţelenire, în doze de 4-5 t/ha CaO (7-9 t/ha CaCO3).
Pentru înfiinţarea pajiştilor temporare se recomandă folosirea gunoiului de grajd
bine fermentat în doze de 20-40 t/ha (dozele mici pe cernoziomuri şi cele mai mari pe
podzoluri, soluri luvice) şi încorporarea lor în sol la 15-20 cm pe solurile grele şi în
regiunile umede şi la 20-25 cm pe solurile uşoare şi în regiunile secetoase.
4.1.5 Specii şi soiuri folosite la înfiinţarea pajiştilor temporare
La înfiinţarea pajiştilor temporare se utilizează amestecuri alcătuite din specii de
graminee şi leguminoase perene valoroase şi mai rar graminee în cultură pură sau
amestecuri formate din graminee.
În ţara noastră, cele mai răspândite specii în cultură sunt: Dactylis glomerata,
Festuca pratensis, Lolium perenne, Phleum pratense, Trifolium repens, Medicago sativa,
Trifolium pratense, Lotus corniculatus, Onobrychis viciifolia.
43
În cazul fâneţelor, amestecurile de soiuri cu precocităţi diferite, vor ajunge
eşalonat la faza optimă de cosit, dând posibilitatea cultivatorilor să organizeze în bune
condiţii recoltarea şi pregătirea fânului, să folosească raţional utilajele şi forţa de muncă
de care dispun.
4.1.6 Alcătuirea amestecurilor de graminee şi leguminoase perene
Pentru înfiinţarea pajiştilor temporare se pot folosi amestecuri numai din
graminee perene, în cultură pură sau amestecuri de graminee şi leguminoase perene.
În vederea alcăturii amestecurilor de graminee şi leguminoase perene se parcurg
succesiv mai multe etape de lucru:
Stabilirea duratei şi a modului de folosire a pajiştilor temporare
Durata de folosire este influenţată de vivacitatea speciilor din amestec, mai ales a
leguminoaselor, care este mai mică decât a gramineelor.
În funcţie de durata de folosire, pajiştile temporare se împart în trei categorii:
 pajişti cu durată scurtă de folosire (2-3 ani);
 pajişti cu durată medie de folosire (4-6 ani);
 pajişti cu durată lungă de folosire (> 6 ani).
În general, pajiştile cu durată scurtă de folosire se înfiinţează pe terenurile arabile
şi intră în rotaţie cu plante furajere anuale, iar cele cu durată medie şi lungă de folosire se
înfiinţează în locul pajiştilor permanente degradate, care nu pot fi îmbunătăţite prin alte
măsuri.
În ceea ce priveşte modul de folosire, pajiştile de scurtă durată se folosesc numai
prin cosit, cele cu durată medie prin cosit sau mixt, iar cele cu durată lungă prin păşunat
sau mixt (tab. 4.1, tab. 4.2).
Stabilirea numărului de specii din cadrul amestecurilor
Numărul speciilor din covorul vegetal al pajiştilor temporare este mult mai mic
decât cel de pe pajiştile permanente şi se stabileşte în funcţie de durata de folosire
proiectată şi de intensitatea sistemului de cultură.
Numărul de specii din amestec poate fi:
 pentru pajişti cu durată scurtă de folosire se recomandă 2-3 specii;
 pentru cele cu durata medie de folosire se recomandă 3-5 specii;
 pentru pajiştile cu durată lungă de folosire se recomandă 4-6 specii.
Amestecurile formate din 2-3 specii sunt denumite amestecuri simple, iar cele
alcătuite din peste 3 specii poartă denumirea de amestecuri complexe.
În general, pentru fâneţe se recomandă amestecuri simple, iar pentru păşuni şi
folosire mixtă, amestecuri complexe. Din numărul total de specii utilizate în amestec, 1-2
specii trebuie să fie leguminoase.
Stabilirea proporţiei gramineelor şi leguminoaselor în cadrul amestecurilor
Pentru a obţine compoziţia floristică dorită, este necesar ca la stabilirea proporţiei
dintre cele două grupe de plante să se ţină seama de durata şi modul de folosire a
pajiştilor, precum şi de particularităţile biologice ale speciilor componente.
Astfel, în amestecurile cu durată scurtă de folosire, leguminoasele au o pondere
ridicată, deoarece au un ritm de dezvoltare mai rapid şi vivacitate mai scurtă decât
gramineele, oferind producţii mari în primii 2-3 ani de viaţă. Pe măsură ce se măreşte
durata de folosire a pajiştii, se diminuează procentul de participare al leguminoaselor şi
creşte cel al gramineelor din amestec.
Alegerea speciilor se face în funcţie de condiţiile naturale ale zonei, durata şi mai
ales modul de folosire, ritmul de dezvoltare şi vivacitatea speciilor respective (tab. 4.1).
Pentru pajiştile folosite prin cosit se aleg specii de ierburi cu talie înaltă, bogat
foliate şi cu capacitate mare de regenerare, capabile să ofere producţii mari şi de bună
calitate, în condiţii de cultură intensivă. La înfiinţarea pajiştilor folosite prin păşunat sunt
recomandate specii cu talie mijlocie şi joasă, cu vivacitate ridicată, bogate în frunze
bazale, rezistente la călcat, care formează o ţelină elastică şi care au o capacitate mare de
regenerare. Nu sunt excluse, în acest caz, nici speciile cu talie înaltă, productive şi
rezistente la călcat.
44
Tabelul 4.1
~nsu[irile biologice [i tehnologice ale speciilor folosite pentru `nfiin]area paji[tilor temporare
Zone de cultur\
Denumirea speciei etajul
Vivacitatea
(ani)
Ritmul de
dezvoltar
e
Talia
Modul
de
folosire
step\
silvostep
\ stejargorun
fag molid
soluri
erodate
soluri cu
exces de
umiditate
Cantitatea
de S.U.5) `n
cultur\
pur\
(kg/ha)
S.U.
%min.
STAS 72-81
Bromus inermis1) 10-12 lent `nalt\ F X - - - x - 30-35 60
Dactylis glomerata 6-8 mijlociu `nalt\ M X X x x x x 25-30 52
Festuca arundinacea 6-8 mijlociu `nalt\ M x3) X x - - x 30-35 60
Festuca pratensis 6-8 mijlociu `nalt\ M X X x x x x 30-35 60
Festuca rubra2) 10-12 lent medie P - - x x - - 25-30 52
Lolium multiflorum 1-3 rapid `nalt\ F x3) X x - - - 25-30 68
Lolium perenne 4-5 rapid medie P x3) X - - x x 25-30 68
Phleum pratense 5-7 mijlociu `nalt\ M - X x x - x 10-12 68
Poa pratensis2) 10-12 lent medie P X X x - - x 15-20 52
Lotus corniculatus 7-8 mijlociu medie M - X x x x x 15-18 54
Medicago sativa 4-5 rapid `nalt\ F X X - - x - 15-18 66
Onobrychis viciifolia 7-8 mijlociu `nalt\ F X - - - x - 45-50 56
Trifolium pratense 2-3 rapid `nalt\ F x3) X x x - x 14-15 66
Trifolium repens 7-8 mijlociu joas\ P x3) X x x - x 10-12 54
SPECII CU FOLOSIN}| LIMITAT|
Agropyron
pectiniforme
6-8 mijlociu medie M - - - - x - 10-12 52
Agrostis stolonifera1) 8-10 mijlociu medie F X - - - - x 10-12 46
Alopecurus pratensis2) 10-12 mijlociu `nalt\ M - - - - - x 20-25 46
Arrhenatherum elatius 3-4 rapid `nalt\ F - - x x - x 30-32 52
Typhoides
arundinacea1) 10-12 lent `nalt\ F - - - - - x 15-20 60
Melilotus albus 1-2 rapid `nalt\ F x4) - - - - - 15-20 66
Trifolium hybridum 4-6 rapid `nalt\ F - - x x - x 12-15 54
1) – specie stolonifer\; 2) – specie cu tuf\ mixt\; 3) - `n condi]ii de irigare; 4) – pe soluri saline [i alcalice; 5) – s\mânt\ util\
45
Tabelul 4.2
Structura amestecurilor de graminee şi leguminoase perene
pentru pajişti temporare
Graminee Leguminoase
Modul de din care cu talie din care: cu talie
folosire
Durata de
folosire
(ani) Total Înaltă joasă Total înaltă joasă
Fâneaţă 2-3 30 30 - 70 70 - 4-6 60 60 - 40 40 -
Păşune peste 6 70 30 40 30 - 30
Mixt 4-6 60 50 10 40 30 10 peste 6 70 60 10 30 10 20
Pentru amestecurile cu folosire mixtă se aleg atât specii cu talie înaltă cât şi cu
talie mijlocie şi joasă, care răspund cel mai bine acestui mod de exploatare.
În cadrul fiecărei grupe de plante, procentul de participare în amestec al fiecărei
specii se stabileşte în funcţie de valoarea economică a speciei, adaptabilitatea la condiţiile
pedoclimatice, pretabilitatea la modul de folosire stabilit şi de direcţia de evoluţie dorită a
viitorului covor vegetal.
Alegerea soiurilor în cadrul fiecărei specii
Existenţa unei game largi de soiuri cu precocităţi diferite, la majoritatea speciilor
de ierburi perene cultivate, impune ca la alcătuirea amestecurilor să se ţină seama şi de
acest aspect. Pentru ca randamentul pajiştii să fie maxim şi să ofere un furaj de calitate
superioară se recomandă folosirea, în cadrul amestecului, de soiuri cu acelaşi indice de
precocitate sau cu indici de precocitate apropiaţi. În acest fel se pot realiza pajişti
intensive şi cu ajutorul amestecurilor complexe.
Calculul cantităţii de sămânţă
Calculul cantităţii de sămânţă se face pentru fiecare specie din amestec pe baza
următoarelor elemente:
 cantitatea de sămânţă în cultură pură (kg/ha) la valoarea utilă de 100% (N);
 procentul de participare în amestec (p);
 procentul de sămânţă utilă (S.U.).
Cantitatea de sămânţă în cultură pură la valoarea utilă de 100% (tab. 4.3), s-a
calculat pe baza desimii de semănat şi a masei a 1000 de boabe (MMB).
Tabelul 4.3
Elemente necesare pentru calcularea normelor de semănat
(după St. Erdelyi şi Heinke Klemm, 1974)
Nr. crt. Puritatea Germinaţia
Clasa
Specia Desimea
(b.g./m2)
M.M.B(
g)
I II III I II III
1 Arrhenatherum elatius 700-1000 2,8-3,6 95 90 80 85 80 70
2 Bromus inermis 700-1000 3,5-4,4 95 90 85 85 80 70
3 Dactylis glomerata 1500-2500 0,8-1,5 90 85 80 85 75 65
4 Festuca pratensis 1500-2000 1,6-2,4 95 90 85 85 80 70
5 Festuca rubra 1500-2500 1,2-2,5 95 90 80 85 80 60
6 Lolium multiflorum 1000-1500 2,0-2,4 97 95 90 90 85 75
7 Lolium perenne 1000-1500 2,0-2,5 97 95 90 90 85 75
8 Phleum pretense 2000-3000 0,3-0,5 96 94 90 90 85 75
9 Poa pratensis 5000-7000 0,3-0,4 90 85 80 85 75 65
10 Lotus corniculatus 1000-1500 1,2-1,5 97 96 94 85 75 60
11 Medicago sativa 700-900 1,5-2,3 98 96 94 85 80 70
12 Onobrychis viciifolia 300-400 12-15 98 96 94 80 70 60
13 Trifolium pratense 700-900 1,0-2,2 98 96 93 90 85 70
14 Trifolium repens 1500-2000 0,6-0,8 97 95 90 85 80 70
Procentul de sămânţă utilă (S.U.) se calculează pe baza valorilor purităţii (P) şi
germinaţiei (G), care se înscriu în buletinul de analiză al seminţei respective, elaborat de
laboratoarele specializate în acest sens sau se determină prin metode cunoscute. În cazuri
46
extreme, se poate folosi procentul minim de sămânţă utilă, admis de STAS-ul 72/81, care
variază în jurul valorii de (60%), pentru ambele grupe de plante.
SU (%) =
100
P G
Cunoscând elementele amintite mai sus, cantitatea de sămânţă pentru fiecare
specie (Q) se determină cu relaţia:
Q (kg/ha) =
S.U.
pN
Cantitatea de sămânţă rezultată din calcul se corectează în funcţie de capacitatea
de concurenţă a speciilor din amestec, separat în cadrul fiecăreia din cele două grupe de
plante şi apoi, dacă este cazul, în funcţie de condiţiile de cultivare.
Corecţia, în funcţie de capacitatea de concurenţă (competitivitate), este indicată în
vederea menţinerii compoziţiei floristice proiectate pe întreaga perioadă de folosire a
pajiştii. În acest sens, se folosesc datele din tabelul 4.4, care se referă la comportarea
speciilor începând din anul II de folosire.
Se recomandă a se aplica următoarele corecţii:
 majorarea cantităţii de sămânţă calculată (Q) cu circa 25-30% la speciile cu
capacitate de concurenţă medie (2) şi cu circa 50-60% la cele cu capacitate
de concurenţă slabă (3), când sunt în amestec cu specii ce au o capacitate de
concurenţă ridicată (1);
 majorarea cantităţii de sămânţă calculată cu 15%, la speciile cu capacitate
slabă de concurenţă (3), când sunt în amestec cu specii cu capacitate de
concurenţă medie (2).
Tabelul 4.4
Indicii de concurenţă (competitivitate) la câteva specii
Denumirea speciei Indice* Denumirea speciei Indice*
Arrhenatherum elatius 1 Lolium multiflorum 1
Dactylis glomerata 1 Agropyron pectiniforme 3
Festuca pratensis 3 Lotus corniculatus 3
Festuca rubra 3 Medicago sativa 1
Festuca arundinacea L Medicago varia 1
Phleum pretense 3 Onobrychis viciifolia 3
Poa pratensis 3 Trifolium pratense 2
Lolium perenne 2 Trifolium repens 3
Bromus inermis 2 Trifolium hybridum 3
*) : 1 – specii puternic competitive; 2 – specii mediu competitive; 3 – specii slab competitive
În cazul în care condiţiile agrotehnice din momentul semănatului nu sunt la
parametrii optimi, indiferent de durata de folosire a pajiştii, cantitatea de sămânţă poate fi
mărită cu până la 20-30%, iar pentru semănatul pe terenurile în pantă, expuse eroziunii,
aceasta se poate chiar dubla.
Pe baza rezultatelor cercetării ştiinţifice şi a verificării lor în practică s-au
elaborat amestecuri pentru diferite condiţii pedoclimatice şi moduri de folosire, numite
“amestecuri standard”.
4.1.7 Sămânţa şi semănatul
Semănatul ierburilor perene necesită o atenţie deosebită, deoarece de această
lucrare depinde, în mare măsură, realizarea unei pajişti temporare corespunzătoare.
Semănatul amestecurilor de ierburi perene se poate realiza cu sau fără plantă protectoare,
aceasta fiind încă o problemă mult discutată.
Semănatul cu plantă protectoare se recomandă în condiţii de irigare sau în zone
cu aport pluviometric ridicat. În aceste situaţii se aleg ca plante protectoare, specii cu
perioadă scurtă de vegetaţie, cum ar fi: ovăz, raigras aristat, trifoi persan, borceaguri
recoltate pentru masă verde sau chiar soiuri timpurii de cereale pentru boabe, cu o normă
47
de semănat de până la 50% faţă de cultura normală, pentru a diminua concurenţa dintre
acestea şi vegetaţia pajiştii.
Epoca de semănat
La înfiinţarea pajiştilor temporare în locul pajiştilor permanente degradate, epoca
optimă de semănat este primăvara devreme, când solul permite intrarea maşinilor
agricole, iar temperatura este constant peste 00C. Semănatul prea timpuriu nu este
recomandat, deoarece plantele tinere de leguminoase pot fi distruse de eventualele
temperaturi sub – 50C, iar buruienile pot fi un concurent puternic pentru graminee. Nici
întârzierea epocii de semănat nu este indicată, întrucât umiditatea scăzută din stratul
superficial al solului influenţează negativ răsărirea şi înrădăcinarea sau determină chiar
compromiterea culturii. Pe terenurile cu umiditate suficientă sau în condiţii de irigare
semănatul se poate efectua şi la sfârşitul verii începutul toamnei, 20 august-10 septembrie
în regiunile de câmpie şi 1 august-1 septembrie în regiunile colinare, încât de la semănat
până la încetarea vegetaţiei să se acumuleze, în medie, 800-13000C. În zona montană,
unde perioada de vegetaţie este scurtă semănatul se face numai primăvara.
Metode de semănat
Semănatul amestecurilor de seminţe pentru înfiinţarea pajiştilor temporare, se poate
realiza prin mai multe metode ce variază în funcţie de configuraţia şi panta terenului,
însuşirile seminţelor, dotarea tehnică, prezenţa sau absenţa plantei protectoare etc.
Pe terenurile plane sau slab înclinate, semănatul se face în rânduri distanţate la
12,5-15 cm, folosind semănători universale (SUP-21, SUP-29), de tip Saxonia sau
speciale. În acest scop amestecul de seminţe trebuie foarte bine omogenizat, cutiile
semănătorilor umplute parţial cu seminţe, iar aparatul de distribuţie supravegheat în
permanenţă, încât repartiţia seminţele să se facă cât mai uniform.
O altă metodă, mai puţin răspândită în ţara noastră, este semănatul prin
împrăştiere, care se poate face mecanizat, cu semănători speciale sau universale, la care
se îndepărtează tuburile, ori manual. În acest caz sunt necesare lucrări cu grapa cu colţi
sau cu tăvălugi inelari care să favorizeze încorporarea seminţelor în sol.
Pe terenurile cu pante mari, inaccesibile maşinilor agricole, semănatul
amestecurilor de seminţe se face numai manual, prin împrăştiere. Pentru a favoriza
încorporarea seminţelor în sol sunt necesare lucrări cu grape trase de animale sau trecerea
cu o turmă de ovine după împrăştierea seminţelor, când solul are o umiditate suficientă în
stratul superficial.
Adâncimea de semănat
Adâncimea de semănat se stabileşte în funcţie de mărimea şi forma seminţelor,
puterea de străbatere, textura şi umiditatea solului, variind între 1 şi 3 cm. Astfel,
amestecurile compuse din seminţe mici (Phleum pratense, Lotus corniculatus, Trifolium
repens, Poa pratensis etc.) se seamănă la adâncimea de 1-2 cm, iar cele cu seminţe medii
şi mari (Bromus inermis, Festuca arundinacea, Onobrychis viciifolia etc.), la 2-3 cm.
Respectarea cu stricteţe a adâncimii de semănat este o condiţie importantă pentru
reuşita înfiinţării pajiştii respective, iar pentru aceasta se impune tăvălugitul înainte şi
după semănat, lucrări ce sunt eliminate la utilizarea maşinilor moderne, care efectuează
tăvălugitul odată cu semănatul.
4.1.8 Lucrările de îngrijire
Aplicarea corectă şi la timp a lucrărilor de îngrijire, mai ales în anul I, favorizează
realizarea unui covor vegetal uniform şi bine încheiat, premiza obţinerii unor producţii
ridicate.
Irigarea de răsărire. Această lucrare este necesară după semănatul de la sfârşitul
verii, dar uneori şi în primăverile secetoase, la pajiştile semănate în această epocă. Se
recomandă o normă de udare de 150-200 m3/ha, ce poate fi repetată, la nevoie, după 12-
15 zile.
Distrugerea crustei. Crusta formată în primele zile după semănat se poate
distruge pe cale mecanică, utilizând tăvălugul neted înfăşurat cu sârmă ghimpată, grapa
de fier cu colţii îndreptaţi în sus sau o grapă de mărăcini.
48
Pentru a nu dezrădăcina tinerele plante în curs de răsărire se impune ca viteza de
înaintare a agregatului să fie mică. Efectul negativ al crustei poate fi înlăturat şi prin
irigare, cu o normă de 150-200 m3/ha.
Completarea golurilor. În cazul semnalării golurilor, indiferent de motivul
producerii lor, se impune completarea acestora cu sămânţă din acelaşi amestec. Lucrarea
se poate efectua fie în anul înfiinţării pajiştii, dacă se asigură condiţiile de umiditate, în
cazul semănatului de primăvară şi numărul de zile pentru o dezvoltare a plantelor care să
le permită o bună rezistenţă în timpul iernii, la semănatul de vară-toamnă, fie în
primăvara anului următor.
Combaterea buruienilor reprezintă lucrarea cea mai importantă din anul I de
vegetaţie la pajiştile temporare semănate fără plantă protectoare şi la cele înfiinţate
primăvara, deoarece ierburile perene au o viteză de creştere redusă în primele fenofaze
după răsărire şi pot fi uşor înăbuşite de către buruieni. Combaterea acestora se poate face
destul de eficient atât pe cale mecanică cât şi chimică.
Combaterea mecanică constă în cosirea repetată a buruienilor cu coasa, cu diferite
cositori uşoare, înainte ca acestea să fructifice. Cositul se face la înălţimea de 8-10 cm de la sol,
încât speciile semănate să fie cât mai puţin afectate. Materialul rezultat se adună şi se scoate de
pe teren într-un timp cât mai scurt, pentru a nu asfixia plantele din noul covor vegetal.
Fertilizarea. Prin această lucrare se urmăreşte realizarea de producţii mari şi de
bună calitate, precum şi menţinerea unui covor ierbos valoros pe toată durata folosirii.
În primul an de vegetaţie, de regulă, plantele folosesc îngrăşămintele aplicate la
pregătirea patului germinativ şi la fertilizarea de bază, recomandându-se o doză de
50 kg/ha N, după coasa I, în condiţii de irigare sau de climat umed, indiferent de structura
amestecului.
Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se vor aplica în funcţie de conţinutul solului în
aceste elemente, asigurându-se câte 50-60 kg/ha P2O5 şi 50-60 kg/ha K2O pentru fiecare
an de folosire.
Pentru realizarea de producţii mari şi constante, în regiunile secetoase sau cu
precipitaţii neuniform repartizate, se impune irigarea pajiştilor temporare cu o normă de
udare de 400-600 m3/ha, la intervale de circa 15-20 de zile. Este indicat ca udările să se
facă la 4-5 zile după cosit sau păşunat, când cerinţele faţă de apă încep să crească, iar faza
critică pentru aer a leguminoaselor a trecut.
4.1.9 Folosirea pajiştilor temporare
Modul de folosire a pajiştilor temporare are o influenţă însemnată asupra
evoluţiei covorului vegetal, a duratei de folosire, precum şi asupra cantităţii şi calităţii
furajului obţinut. Pajiştile temporare se pot folosi prin păşunat, cosit sau mixt, însă cu
respectarea principiilor de folosire raţională.
Faţă de folosirea pajiştilor permanente, la pajiştile temporare apar câteva
particularităţi. Astfel, în anul I de vegetaţie, se recomandă ca pajiştile temporare,
indiferent de destinaţia lor ulterioară, să fie folosite ca fâneaţă, deoarece prin formarea
unui aparat foliar bogat se măreşte puterea de asimilaţie, dând posibilitatea unei mai bune
înrădăcinări şi fortificări a tinerilor plante. În acest caz, primul cosit normal (în afara
cosirii de curăţire) trebuie efectuat la înspicarea-înflorirea gramineelor şi înflorirea
leguminoaselor, deci ceva mai târziu decât în ceilalţi ani.
Pe terenurile cu pante de peste 20% se recomandă ca pajiştile temporare să fie
folosite numai prin cosit, pentru a preveni degradarea solului prin eroziune.
4.1.10 Refacerea pajiştilor temporare
Este cunoscut faptul că durata de folosire economică a pajiştilor temporare este
limitată, iar după 3-5 ani de folosire, covorul vegetal începe să se rărească, ceea ce duce
la diminuarea cantitativă şi calitativă a producţiei şi la apariţia de specii nevaloroase. În
aceste situaţii se impune refacerea pajiştilor respective, care se poate realiza prin două
procedee: supraînsămânţare sau reînsămânţare.
Supraînsămânţarea pajiştilor temporare se face, ca şi în cazul celor permanente,
numai că se foloseşte ca material de semănat mai mult seminţe sau fructe de leguminoase
(lucernă, trifoi, sparcetă) şi mai rar amestecuri de graminee şi leguminoase.
49
Reînsămânţarea pajiştilor temporare presupune desţelenirea covorului vegetal
devenit necorespunzător, alegându-se, ca şi în cazul pajiştilor permanente degradate,
tehnologia cea mai potrivită şi apoi însămânţarea unui amestec de graminee şi
leguminoase perene. Acest procedeu trebuie practicat numai în situaţia când
supraînsămânţarea nu dă rezultate corespunzătoare.