3.1.6 Prevenirea şi combaterea eroziunii solului pe pajişti

Eroziunea este procesul natural de desprindere, transport şi depunere a
particulelor de sol, datorită în special apei şi vântului, în care omul are de cele mai multe
ori o contribuţie majoră. În funcţie de agentul care produce eroziunea, aceasta poate fi
hidrică sau eoliană.
Eroziunea solului se poate manifesta mai uşor, doar la suprafaţa solului sau mai
energic, în profunzime, fiind clasificată în:
 eroziune de suprafaţă
 eroziune de adâncime.
Eroziunea de suprafaţă are loc în urma acţiunii picăturilor de ploaie sau scurgerii
de suprafaţă şi duce la îndepărtarea materialului dislocat, formându-se:
o şiroiri,
o rigole mici şi
o eroziunea de hardpan (Dumitrescu N. şi col., 1992).
Şiroirile reprezintă prima formă a eroziunii de suprafaţă şi se formează după
ploile torenţiale, pe terenuri proaspăt lucrate, având adâncimea de 1-5 cm;
36
Rigolele mici apar în urma unor ploi torenţiale sau a topirii rapide a zăpezii şi au
adâncimea canalelor de 5-20 cm;
Eroziunea de hardpan apare pe o arătură proaspătă, după o ploaie torenţială
puternică, ajungând până la talpa plugului, pe o adâncime de 20-25 cm şi o lăţime de 1-3 m.
Eroziunea de adâncime are loc în urma scurgerii concentrate a apelor pe versanţi
şi duce la îndepărtarea neuniformă a unei cantităţi mari de sol. Formele eroziunii de
adâncime au un caracter permanent şi sunt reprezentate prin :
o rigola propriu-zisă,
o ogaşul şi
o ravena.
Rigola propriu-zisă se formează după ploile torenţiale, pe locuri denivelate, are
adâncimea de 20-25 cm, lungimea variabilă şi fundul paralel cu suprafaţa versantului.
Ogaşul are dimensiuni mai mari, cu adâncimea de 0,5-3,0 m, lăţimea de 0,5-
8,0 m şi fundul paralel cu suprafaţa versantului.
Ravena are o adâncime de 3,0-30,0 m, o lăţime de 8,0-50,0 m, colectând o
cantitatea foarte mare de apă şi sol şi afectează o suprafaţă mai mare de teren.
Dumitrescu N. şi col. (1979) precizează că pentru prevenirea şi combaterea
procesului de eroziune trebuie luate măsuri care să conducă la crearea condiţiilor necesare
creşterii unui covor ierbos, capabil să protejeze solul şi să reducă efectele negative ale
acestui fenomen.
3.1.6.1 Prevenirea eroziunii pe pajişti se poate face prin măsuri tehnicoorganizatorice
şi lucrări de îngrijire (Dumitrescu N. şi col., 1980).
Măsurile tehnico-organizatorice constau în:
o sistematizarea fondului pastoral,
o organizarea păşunatului raţional,
o evitarea supraîncărcării păşunii cu animale şi a păşunatului pe timp umed,
o reducerea drumurilor pe pajişte,
o respectarea timpului de păşunat şi a repausului necesar refacerii covorului
ierbos.
Lucrările de îngrijire curente pe pajişti se referă la:
o nivelarea muşuroaielor,
o împrăştierea dejecţiilor lăsate de animale,
o amplasarea corectă a locurilor de odihnă pentru animale,
o repararea construcţiilor pastorale etc.
3.1.6.2 Combaterea eroziunii solului pe pajişti se face prin lucrări propriu-zise,
denumite lucrări CES (combaterea eroziunii solului), care au drept scop crearea
condiţiilor necesare creşterii unui covor vegetal capabil să protejeze solul.
Lucrările antierozionale se clasifică în trei grupe:
 lucrări de reţinere sau evacuare a surplusului de apă;
 lucrări de combatere a eroziunii şi de stabilizare a solului prin plantaţii
silvice;
 lucrări speciale pe ogaşe şi ravene (Dumitrescu N. şi col., 1995).
Lucrări de reţinere sau evacuare a surplusului de apă
Reţinerea apei din precipitaţii se impune mai ales pe pajiştile permanente din
zonele de stepă şi silvostepă, iar pe pajiştile temporare, mai ales în anul I de vegetaţie,
pentru a evita spălarea solului şi a seminţelor folosite la semănat.
Evacuarea surplusului de apă de pe pajiştile situate pe pante se face numai în
zonele cu exces de umiditate şi se preconizează, pentru aceasta, a se executa următoarele
lucrări:
 brăzduire,
 gropi făcute cu tăvălugul cu colţi,
 scarificare,
 valurile de pământ,
 canalele de coastă.
37
Brăzduirea constă în trasarea unor brazde pentru a favoriza infiltrarea în sol a
apei provenite din precipitaţii sau din topirea zăpezii şi de a reduce scurgerile de
suprafaţă. Lucrarea se recomandă pe versanţii cu profil drept şi pe pante ce nu depăşesc
25%, iar brazdele, adânci de 20-25 cm, se fac la distanţa de 3-8 m, cu plugul special cu
cormană dublă, pe direcţia curbelor de nivel şi pot fi continui sau întrerupte. Brăzduirile
se pot face toamna şi primăvara devreme şi se apreciază că prin aplicarea acestei lucrări
scurgerile de suprafaţă se reduc cu 90%, se îmbunătăţeşte regimul apei din sol, iar
producţia se măreşte cu circa 20-30%.
Gropile făcute cu tăvălugul cu colţi contribuie la reţinerea apei şi prezintă
avantajul că nu se deformează suprafaţa solului şi nici nu se reduce suprafaţa acoperită cu
vegetaţie. Lucrarea se face cu un tăvălug de 5 t greutate, lung de 2,4 m şi cu diametrul de
0,9 m, prevăzut cu trei rânduri de colţi (fiecare rând cu 5 colţi), făcând un număr de
22110 gropi/ha.
Scarificarea constă în efectuarea, pe curbele de nivel, a unor şanţuri înguste, cu
ajutorul unui cuţit special (scarificator), la diferite adâncimi, pentru a permite infiltrarea
apei în sol şi a stăvili astfel eroziunea. Scarificarea se poate face până la adâncimea de 55-
60 cm, la intervale de 2,5-5 m şi completată cu fertilizare şi supraînsămânţare, poate duce
la obţinerea unor însemnate sporuri de producţie.
Valurile de pământ reprezintă coame sau spinări (diguleţe) dispuse paralel sau
sub un unghi ascuţit faţă de curbele de nivel, având în amonte un şanţ cu baza largă. După
înclinarea axului longitudinal, valurile de pământ pot fi orizontale sau înclinate.
Valurile orizontale se construiesc în regiuni secetoase, pe versanţi lungi, cu
înclinaţia într-un singur sens, pe terenuri fără alunecări şi soluri cu textură luto-argiloasă,
fără subsol nisipos.
Lungimea valurilor este egală cu cea a tarlalelor, fiind cuprinsă între 300 şi
700 m, iar taluzurile vor fi astfel alese încât să permită mecanizarea lucrărilor pe pajişti şi
trecerea animalelor în timpul păşunatului.
Valurile înclinate au rol de interceptare a apei de scurgere şi deversarea ei către
un debuşeu, cu scopul reducerii scurgerii de suprafaţă şi evitării spălării solului. Se fac pe
solurile grele, cu capacitate redusă de infiltrare, pe versanţi uniformi, cu panta de 12-15%,
în zonele cu precipitaţii suficiente şi numai în mod excepţional, în zonele de stepă şi
silvostepă, pentru protecţia solului la ploile mari.
Înclinarea acestor valuri pe axul longitudinal este de 0,3-0,5%, alegându-se astfel
încât să nu declanşeze eroziunea solului, iar apa să fie evacuată în timp util. Distanţa
dintre valuri se calculează în funcţie de volumul de apă ce trebuie reţinut şi de volumul de
apă ce se scurge de pe 1 m2 de teren deservit de val, putând fi de 30-50 m.
Canalele de coastă au rolul de a reţine total sau parţial apa de scurgere de pe
versanţi. Ele se fac pe terenurile cu pantă uniformă şi fără rigole sau ogaşe. Durata de
folosire a canalelor de coastă este de 5-10 ani, după care se refac. Ca şi valurile de
pământ, canalele de coastă sunt de două feluri: orizontale şi înclinate.
Canalele orizontale sau de nivel se fac paralel cu curbele de nivel, rolul lor fiind
de a reţine în totalitate apa ce se scurge pe versanţi. Solul trebuie să aibă textură mijlocie
şi să fie suficient de permeabil, iar terenul să aibă suprafaţa cât mai regulată, să nu
prezinte fenomene de alunecare şi panta să nu depăşească 20-25% pe păşuni şi 35% pe
fâneţe.
Canalele de coastă înclinate au rolul de a elimina apa din precipitaţii, ca şi
valurile de pământ înclinate şi se construiesc la vârful ogaşelor şi ravenelor active. Apa
colectată este condusă către un debuşeu natural. Dacă există pericolul angrenării
particulelor de sol, canalele se consolidează pe traseu cu dale de piatră sau beton.
Lucrări de combatere a eroziunii şi de stabilizare a solului prin plantaţii silvice
Vegetaţia forestieră are un rol important în combaterea eroziunii solului deoarece
aceasta poate reţine prin frunze şi ramuri, până la 70% din apa de precipitaţii, iar restul de
30% cade pe sol sau pe litiera care se formează şi se infiltrează în sol. Sistemul radicular
al speciilor forestiere permite fixarea solului, dându-i o stabilitate mai mare la eroziune,
facilitează infiltrarea apei în sol şi crează condiţii favorabile de dezvoltare a vegetaţiei
38
ierboase. De asemenea, speciile silvice reduc viteza vântului, a insolaţiei, a
evapotranspiraţiei, reţin zăpada etc. .
Speciile forestiere se folosesc pe pajişti pentru perdele antierozionale şi plantaţii
silvice în masiv.
Perdelele antierozionale îmbunătăţesc condiţiile de microclimat, au un rol
important în prevenirea şi combaterea eroziunii, fiind o metodă de delimitare a parcelelor
pe pajişti şi de producere a materialului lemnos. Se prevăd pe versanţi cu pante mai mari
de 18-20%, cu lungimea de peste 200 m, mai ales pe pajiştile din zonele de stepă şi
silvostepă şi au rolul de a reţine o parte din apa provenită din scurgerile de suprafaţă de pe
terenurile din amonte, de reţinere a zăpezii şi micşorare a vitezei vântului. Aceste perdele
silvice se amplasează pe curbele de nivel, la distanţa între ele de 150-500 m, în funcţie de
pantă, de gradul de eroziune, lăţimea lor fiind de 10-20 m.
Dintre speciile silvice folosite la construirea perdelelor antierozionale, enumerăm:
Quercus robur (stejar), Q. pedunculiflora (stejar brumăriu), Robinia pseudacacia
(salcâm), Acer tataricum (arţar tătăresc), A. campestre (jugastru), A. platanoides (paltin
de câmp); pe rândurile din interiorul perdelei se pot planta ca arbuşti: Ligustrum vulgare
(lemn câinesc), Cornus mas (corn); pe rândurile exterioare se recomandă plantarea
speciilor ghimpoase: Gleditschia triacanthos (glădiţă), Hippophaë rhamnoides (cătină
albă), Crataegus monogyna (păducel). Distanţa dintre rânduri va fi de 1,0-1,5 m., iar pe
rând între puieţi, de 0,75-1,0 m.
Plantaţiile silvice în masiv se recomandă a fi înfiinţate pe suprafeţele ocupate de
ogaşe şi ravene active, sau pe cele puternic erodate şi cu pante mari, care nu pot fi
înierbate. Plantaţiile respective se fac cu aceleaşi specii folosite şi la perdelele
antierozionale şi la aceleaşi distanţe, cu recomandarea ca pe malurile ravenelor şi
ogaşelor, dispunerea gropilor de plantare a puieţilor să fie în chinconz, pentru a evita
extinderea eroziunii.
Lucrări speciale pe ogaşe şi ravene
În cazul în care nu se pot face lucrări de nivelare a ogaşelor şi ravenelor, pentru
combaterea eroziunii de adâncime se fac lucrări speciale, cum ar fi:
 cleionaje,
 garnisaje,
 gărduleţe,
 fascinaje,
 praguri,
 baraje.
Cleionajele sunt lucrări transversale, dispuse pe albie, făcute din garduri de
nuiele, în treimea superioară şi inferioară a ogaşelor şi ravenelor active. Gardurile de
nuiele pot fi pe un singur rând - cleionaje simple, sau pe două rânduri - cleionaje duble,
având înălţimea de 0,5-1,0 m, iar distanţa dintre garduri se alege în aşa fel, încât partea
superioară a gardului din aval să fie la nivelul bazei gardului din amonte.
Garnisajele sunt îngrădiri de crengi sau un strat de nuiele, rezultate în urma
defrişărilor, care se aşează în lungul albiei ogaşelor sau ravenelor, formând astfel o
căptuşire înaltă de 50 cm.
Fascinajele sunt lucrări asemănătoare cu cleionajele, dispuse tot transversal pe
albia ogaşelor sau ravenelor, pe solurile cu textură uşoară şi constau în construirea unor
legături de nuiele de 20-30 cm, în diametru, legate cu sârmă la distanţa de 40-50 cm, care
se fixează cu pari, prevăzuţi cu un cârlig şi bătuţi în pământ până la 1 m adâncime.
Gărduleţele se construiesc pe malurile ravenelor, din pari de esenţă tare, lungi de
1 m, groşi de 8-10 cm, care se bat în pământ la 50-60 cm, distanţa dintre ei fiind de 40-
50 cm, care se împletesc cu nuiele pe toată înălţimea şi se amplasează pe curbele de nivel
în şiruri continui sau întrerupte.
Pragurile şi barajele sunt lucrări dispuse transversal pe albie şi care se fac în
partea mijlocie şi inferioră a ogaşelor şi ravenelor. Pragurile au o înălţime de până la
1,5 m, iar barajele au înălţimea de peste 1,5 m, ambele cu rolul de a consolida albia şi de
a reţine aluviunile şi se fac din piatră sau beton, iar dimensionarea lor se face pe baza
calculelor hidrologice, de stabilitate.