5.2 Folosirea pajiştilor prin cosit

5.2.1 Importanţa fânului pentru asigurarea bazei furajere
Fânul ocupă un loc important în alimentaţia animalelor, mai ales în perioada de
stabulaţie, iar în regiunile bogate în precipitaţii, cu suprafeţe mari de pajişti, fânul poate
reprezenta peste 40% din totalul furajelor din raţie.
Importanţa fânului constă, în primul rând, în valoarea nutritivă ridicată a acestuia.
Astfel, 100 kg fân de calitate superioară, alcătuit din graminee şi leguminoase valoroase,
are o valoare nutritivă de până la 65 U.N. şi 7 kg P.D., iar aceeaşi cantitate de fân de
calitate slabă, are valoare nutritivă redusă la jumătate, fiind apropiată de aceea a paielor
de cereale.
Valoarea nutritivă a fânului variază foarte mult în funcţie de compoziţia floristică
a pajiştii, epoca de recoltare, modul de pregătire şi păstrare. Acestea au importanţă egală,
în sensul că în cazul unei compoziţii floristice valoroase a pajiştii, nu se poate obţine un
fân bun dacă recoltarea nu se face la timp sau procesul de uscare nu se efectuează
corespunzător. De asemenea, nu va rezulta un fân de calitate superioară, oricâtă atenţie
s-ar acorda momentului de recoltare şi pregătirii fânului, dacă pajiştea este alcătuită din
specii puţin valoroase.
Datorită valorii nutritive ridicate, fânul se foloseşte cu foarte bune rezultate în
furajarea vacilor cu lapte, a tineretului, reproducătorilor ş.a., putând substitui o parte din
nutreţurilor concentrate.
Sursa principală de producerea fânului o constituie suprafeţele însemnate de
pajişti permanente şi temporare, culturile de leguminoase perene precum şi culturile
anuale de nutreţ.
5.2.2 Recoltarea fâneţelor
Principala problemă la cositul fâneţelor o constituie epoca de recoltare, precum şi
înălţimea de recoltare, de care depinde productivitatea în anii următori şi compoziţia
floristică.
Epoca de recoltare a fâneţelor are o influenţă foarte mare asupra cantităţii şi
calităţii fânului.
Recoltarea fâneţelor cu întârziere, ceea ce are loc frecvent în practică, prezintă
numeroase neajunsuri:
 fânul are un conţinut mai scăzut în proteină, săruri minerale şi vitamine,
 fânul are un conţinut mai ridicat în celuloză, ceea ce reduce consumabilitatea şi
digestibilitatea nutreţului,
 refacerea plantelor se face mai greu, deoarece coincide cu o perioadă secetoasă şi
ca atare se reduce producţia recoltei următoare,
 se produce o îmburuienare puternică a fâneţei, deoarece multe specii nevaloroase
ajung la diseminare.
Recoltarea timpurie a fâneţelor prezintă avantajul obţinerii unui fân bogat în
proteine, cu un conţinut redus de celuloză, un grad ridicat de consumabilitate şi
digestibilitate, dar cu o producţie redusă la unitatea de suprafaţă. Prin repetarea recoltării
timpurii, mai mulţi ani consecutiv, are loc dispariţia treptată a gramineelor şi
leguminoaselor valoroase.
Alegerea epocii optime de recoltare pentru fân este mai dificilă pe pajiştile
permanente cu ritm de dezvoltare diferit, cum ar fi pajiştile dominate de Agrostis tenuis +
Agrostis stolonifera + Poa pratensis. În această situaţie recoltarea se va efectua în funcţie
de gramineea mai timpurie, în cazul de faţă a speciei de Poa pratensis, deşi gramineea
tardivă, Agrostis tenuis, are o înălţime mică. La otavă, se ţine seama de specia care are
ponderea cea mai mare în structura recoltei, respectiv Agrostis tenuis şi A. stolonifera.
Dacă recoltarea se efectuează an de an în perioada optimă specificată, cu timpul
se constată scăderea producţiei şi înrăutăţirea compoziţiei floristice, datorită lipsei
posibilităţii de autoînsămânţare a speciilor valoroase din pajişti, iar speciile nevaloroase,
care îşi încheie ciclul evolutiv mai devreme, diseminează şi provoacă înrăutăţirea
compoziţiei floristice.
59
Înălţimea de recoltare a fâneţelor. Înălţimea de la sol la care se recoltează
plantele influenţează producţia şi calitatea fânului. Dacă recoltatul se face prea aproape de
sol, plantele se refac mai încet, deoarece rezervele de hrană depozitate la partea inferioară
a tulpinilor se epuizează, iar cu timpul unele specii pot să dispară din covorul ierbos.
Dacă recoltarea se va face prea sus, se va obţine o producţie mai mică de fân, iar calitatea
fânului va fi mai slabă, nefiind recoltate o parte din organele plantelor cu talie joasă.
Înălţimea de recoltare a fâneţelor este de, de regulă, de 4-5 cm de la suprafaţa
solului. În cazul fâneţelor de mare producţie, ultima coasă se va face la 7-8 cm de la sol,
pentru a permite plantelor să acumuleze rezerve de hrană necesare pentru a rezista
condiţiilor nefavorabile din iarnă.
Metoda de recoltare
În funcţie de condiţiile orografice, climatice, mărimea suprafeţelor, starea
terenului şi posibilităţile tehnico-organizatorice, recoltarea fâneţelor se poate face manual,
cu coasa sau mecanic, cu cositori. Recoltarea mecanizată se face cu cositorile CP-2,1 şi
CPM-2,1, cu productivitate de 1,1-1,6 ha/oră, respectiv 1,5 ha/oră, iar pe terenurile
accidentate se poate folosi motocositoarea “Carpatina”.
5.2.3 Pregătirea fânului
Pregătirea fânului cuprinde procedeele tehnice necesare pentru reducerea
umidităţii plantelor, de la 75-85% cât are masa verde, la 15-17%, cât trebuie să fie
umiditatea de păstrare a fânului. Cu cât durata de uscare a fânului este mai mare, cu atât
pierderile sunt mai ridicate, iar plantele supuse uscării suferă unele modificări ale
structurii chimice, înregistrându-se astfel pierderi de substanţe nutritive (Burcea P., Ignat
AL., 1975).
Metodele de uscare a fânului, care se practică cel mai mult, sunt:
 pe sol,
 pe suporturi,
 prin balotare,
 prin strivirea plantelor,
 prin ventilare cu aer rece şi cald,
 deshidratare.
Pregătirea fânului pe sol. Este o metodă specifică regiunilor mai sărace în
precipitaţii, când în perioada de pregătire a fânului cad puţine ploi. Deşi este una din
metodele în care se înregistrează cele mai mari pierderi şi necesită cheltuieli mari, totuşi
ea se practică pe scară largă.
Se disting două procedee de pregătire a fânului pe sol:
 uscarea în brazde,
 uscarea în valuri.
Uscarea în brazde constă în aceea că brazdele rezultate la recoltare, rămân pe sol
două sau mai multe zile, în funcţie de mersul vremii şi grosimea lor, pentru a se usca.
Când brazdele sunt subţiri, procesul de uscare poate avea loc fără întoarcerea lor
şi durează 1-2 zile în condiţii favorabile, iar în cazul când rezultă brazde groase, acestea
trebuie întoarse la 6-8 ore de la recoltare, deoarece brazdele se usucă mult pe partea
superioară şi foarte puţin pe partea inferioară.
După întoarcere, procesul de uscare continuă până la umiditatea de 25-30%, când
brazdele se adună în căpiţe de 2-3 m în diametru şi circa 3 m înălţime, având 250-300 kg
greutate. Pe timp frumos, uscarea până la umiditatea de păstrare de 15-17% durează 2-3
zile, după care fânul se transportă la locul de depozitare.
Uscarea în valuri constă în strângerea brazdelor în valuri, cu ajutorul greblei
rotative (G.R.-4,2), după ce plantele s-au pălit (se realizează la câteva ore de la recoltare).
Uscarea se continuă până la umiditatea de 20-30%, după care fânul este adunat în căpiţe,
iar uscarea poate dura pe timp frumos 3-4 zile. În cazul ploilor torenţiale, căpiţele se
desfac şi se refac din nou după uscarea fânului. Menţinerea căpiţelor un timp îndelungat
poate produce etiolarea plantelor de sub ele sau chiar distrugerea lor, dacă această
perioadă depăşeşte 8-10 zile.
60
Pregătirea fânului pe suporturi. Se practică în regiunile umede, în zona de
munte şi chiar de deal şi este posibilă în unităţile cu suprafeţe mici de fâneţe, care dispun
de suficientă forţă de muncă.
Suporturile folosite pentru uscare sunt:
 prepelecii,
 caprele,
 colibele şi
 gardurile, (Cardaşol V. şi col., 1985).
Prepelecii sunt pari de lemn, cu înălţimea de 2-2,5 m şi diametru de circa 5 cm,
prevăzuţi cu braţe orizontale de 30-40 cm lungime, distanţate la 40 cm, primul etaj la
40 cm de la sol. Cantitatea de nutreţ verde ofilit, care se poate depozita pe un asemenea
suport, este de 50-100 kg, iar la 1 ha de fâneaţă sunt necesari 300-900 prepeleci, în
funcţie de producţia realizată.
Caprele piramidale sunt confecţionate din 3 pari lungi de 2-3 m, dispuşi sub
formă de piramidă şi legaţi la vârf cu sârmă. La înălţimea de 60-70 cm de sol, între pari se
fixează 2-3 rânduri de şipci, peste care se aşează nutreţul ofilit, până ce se formează o
căpiţă. Pe o singură capră se pot aşeza 300-500 kg de nutreţ, pentru 1 ha fiind necesare
circa 25-30 capre piramidale.
Caprele colibă sunt alcătuite din două garduri, aşezate în formă de colibă, în care
fiecare gard este confecţionat din doi stâlpi cu înălţimea de 2 m, pe care se prind stinghii
orizontale de circa 3 m lungime, la 60 cm una de alta. Pe o colibă se pot aşeza 500-
1000 kg nutreţ ofilit, fiind necesare circa 15-20 capre colibă la 1 ha.
Gardurile, numite şi garduri suedeze, sunt alcătuite din stâlpi de lemn de 2 m
înălţime, care se înfing în sol la 2-3 m unul de altul. Pe aceşti stâlpi se fixează mai multe
rânduri de stinghii de lemn sau sârmă, la 30-40 cm distanţă, primul rând fiind la 60-70 cm
de la sol. Pe acestea se aşează nutreţul ofilit, tot de jos în sus, iar pe un metru lungime de
gard se poate aşeza o cantitate de 100-150 kg nutreţ. În cazul sârmelor se montează prima
sârmă de la sol şi se încarcă nutreţul ofilit, după care se montează cea de a doua sârmă,
operaţia continuându-se până la terminarea încărcăturii.
După uscarea fânului se procedează invers, se demontează sârma din partea
superioară care se înfăşoară pe o rolă, operaţia repetându-se cu sârmele următoare. În alte
cazuri, sârmele se înlocuiesc cu sfori care se taie la încărcarea fânului. Pentru 1 ha este
necesară o lungime totală de gard de 80-100 m (40-50 stâlpi şi 400-500 m.l. de sârmă cu
diametrul de 1 mm).
Uscarea pe suporturi este mai bună decât uscarea în brazed, deoarece se reduc
pierderile de natură mecanică, iar fânul îşi păstrează culoarea, aroma şi gustul.
Pregătirea fânului prin balotare. Acest procedeu este folosit frecvent în
regiunile de câmpie, mai ales pentru fânul de leguminoase. După recoltare cu cositoarea
mecanică sau vindroverul, se întorc brazdele, la fel ca la pregătirea fânului pe sol, iar
când umiditatea scade la 30-35% se face balotarea cu presa de balotat, care se reglează în
funcţie de umiditatea fânului, cunoscându-se că presarea este mai puternică la un conţinut
mai mic de apă şi invers. Baloturile rămân pe câmp 3-4 zile, pentru ca umiditatea să scadă
la 15-17%, sau se adună, se transportă şi se clădesc în şire, lăsându-se canale de aerisire
pentru ca desăvârşirea uscării să se facă cu curenţi de aer, folosind instalaţii de ventilare.
În urma balotării, volumul fânului se reduce de 3-5 ori, 1 m3 de fân cântărind
250-400 kg, în timp ce 1 m3 de fân nepresat cântăreşte 60-80 kg.
Pregătirea fânului prin strivirea plantelor. Pentru reducerea perioadei de uscare a
masei vegetale şi obţinerea unui fân de calitate mai bună, se poate folosi metoda de
pregătire a fânului prin strivirea plantelor.
Pentru aplicarea acestei tehnologii se folosesc diferite maşini: vindroverul
autopropulsat (VRF-4,2) care coseşte, striveşte plantele şi le lasă în brazde înguste,
acestea fiind strânse cu maşina de încărcat MA-1,2, cu combina autopropulsată (CAF),
sau cu combina tractată (CRF-2,1).
Pregătirea fânului prin ventilare cu aer rece sau cald. Pregătirea fânului prin
această metodă constă în eliminarea apei din nutreţ într-un timp mai scurt, prin folosirea
curenţilor de aer. În acest fel, pierderile de substanţe nutritive şi vitamine, precum şi
61
pierderile de natură mecanică sunt mult mai mici, iar fânul recoltat are culoare verde,
aromă plăcută şi un conţinut ridicat de vitamine.
Iarba cosită rămâne pe câmp, în brazde, 1-2 zile până când umiditatea scade la
35-45%, după care se transportă la locul de depozitare. Uscarea se face în cele mai dese
cazuri direct în şiră, alteori în încăperi speciale sau în fânare. Prin această metodă se
pregătesc fânurile cele mai valoroase (de lucernă, trifoi, pajişti semănate, fâneţe
permanente de mare productivitate).
Instalaţia de ventilare este alcătuită din:
o un ventilator de mare capacitate, care se aşează la unul din capetele canalului
principal,
o din grătarele laterale şi
o hornurile dop (fig. 5.1).
Fig. 5.1 Pregătirea fânului cu curenţi de aer rece: a – instalaţia de uscare prin
ventilare; b – aşezarea fânului pentru uscare în straturi succesive
Canalul principal trece prin mijlocul şirei, capătul opus ventilatorului fiind
astupat, iar de o parte şi de alta a acestui canal se aşează grătarele. Atât pe grătar, cât şi pe
acoperişul canalului (pe deschizăturile acestuia) se montează hornurile dop, care se
confecţionează din lemn, material plastic sau tablă, având înălţimea de 2,5 m, diametrul la
partea superioară de 45 cm, iar la partea inferioară 35 cm. Pentru fiecare horn-dop revin
5-7 m2 din suprafaţa totală a şirei.
Pentru uscare, nutreţul se aşează pe grătare şi canalul principal în straturi
succesive, de 1,5-2,5 m înălţime şi se începe ventilarea. Când nutreţul a ajuns la 20-25%
umiditate, hornurile-dop se ridică şi se aşează un nou strat de furaj. Această operaţiune
continuă până la terminarea şirei, când se atinge circa 5-6 m înălţime. Fânul se consideră
uscat când umiditatea din ultimul strat este de 20%, iar aerul care iese din şiră este rece.
Uscarea unui strat necesită 40-60 ore de ventilare, iar în total, pentru 4 straturi, 160-240
ore, ceea ce înseamnă 10-15 zile. Ventilarea se face numai ziua, când umiditatea
atmosferică este mai redusă.
Pregătirea fânului prin deshidratare are loc în instalaţii speciale, la temperaturi
foarte ridicate. În cazul instalaţiei UFV-400 uscarea are loc la o temperatură de 100-
1050C, cu un randament de circa 400 kg pe oră, iar instalaţia SDFV-90-28 usucă
materialul la temperaturi mult mai ridicate (500-10000C), cu un randament de 1500-
3000 kg pe oră, rezultând în final făina de fân. Asemenea instalaţii servesc şi la uscarea
altor produse agricole. Investiţiile pentru aceste instalaţii sunt foarte ridicate, dar făina de
fân, spre exemplu de lucernă, obţinută prin acest procedeu, din punct de vedere al
conţinutului de substanţe nutritive, echivalează cu furajele concentrate.
-a-
-b62
Pregătirea semifânului. Pentru pregătirea semifânului, furaj intermediar între fân
şi siloz, cu 40-45% umiditate, se recoltează iarba cu utilaje care odată cu recoltarea fac şi
strivirea masei vegetale. La 5-8 ore de la recoltare, când umiditatea scade la 60%, se face
întoarcerea brazdelor, iar la umiditatea de 40-45% se adună, se toacă şi se transportă la
locul de depozitare, unde se presează puternic cu tractoare pe şenile, pentru a elimina
aerul din materialul însilozat. Prin pregătirea semifânului, pierderile înregistrate sunt mult
mai reduse, iar furajul rezultat este consumat cu plăcere de animale.
5.2.4 Depozitarea şi păstrarea fânului
Pe lângă recoltare şi uscare, pentru realizarea unui fân de calitate ridicată este
necesară asigurarea condiţiilor optime pentru depozitare şi păstrare. Depozitarea se poate
face în şire, stoguri, fânare, spaţii acoperite, la o umiditate optimă de 15-17%.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească spaţiul de depozitare sunt:
o amplasarea trebuie să fie în apropierea adăposturilor pentru animale,
o spaţiul trebuie delimitat prin gard, pentru a opri accesul persoanelor străine,
o locul ales pentru depozitare trebuie să fie mai ridicat, uscat, cu apa freatică în
profunzime,
o suprafaţa se curăţă de buruieni, se nivelează şi se delimitează cu un şănţuleţ de
circa 30 cm adâncime, care va servi pentru scurgerea apei în timpul
precipitaţiilor mai abundente,
o peste suprafaţa delimitată se aşează un strat de paie de 50 cm grosime.
Şirele, orientate pe direcţia vântului dominant, au 6-8 m înălţime, 4-5 m lăţime la
bază şi 5-6 m la umeri, iar lungimea de 15-20 m. Clădirea şirelor se realizează prin
aşezarea fânului în straturi succesive, uniforme şi cât mai îndesat, după care aceasta se
acoperă cu un strat de 0,5-1 m de paie pentru a evita deprecierea fânului. După
construirea şirei, marginile se greblează, de sus în jos,după care se trec peste şiră sfori
groase sau sârme, având greutăţi la capete, pentru a se evita descoperirea vârfului şirei la
vânturi mai puternice.
Scoaterea fânului din şiră se face prin tăiere, de la vârf la bază, cu ajutorul unor
cuţite speciale.
Stogurile au formă conică sau cilindro-conică, având 5-6 m înălţime, 3-4 m
diametrul la bază şi 4-5 m la 1,5-2 m de la sol.
Când se impune depozitarea fânului la o umiditate mai ridicată, se procedează la
aşezarea alternativă a unui strat de fân de 50-60 cm, urmat de un strat de paie de 10-
20 cm grosime. Uneori în loc de paie se poate folosi sarea de bucătărie, în jur de 5 kg sare
la o tonă de fân.