CAPITOLUL XI CONVEIERUL VERDE

11.1 Tipuri de conveier verde
11.2 Principii de organizare a conveierului verde
11.3 Sortimentul de plante furajere din conveierul verde
11.4 Întocmirea schemelor de conveier verde
11.5 Eşalonarea producţiei de furaj verde
11.6 Folosirea culturilor din conveierul verde
Conveierul verde reprezintă sistemul de organizare a producerii şi folosirii
nutreţurilor verzi şi suculente, de primăvara timpuriu până toamna cât mai târziu, în vederea
asigurării cantităţilor necesare furajării raţionale a animalelor. Importanţa organizării
conveierului verde, din primăvară până toamna, este deosebit de mare datorită faptului că în
această perioadă se realizează circa 70% din producţia de lapte la taurine şi din producţia de
lână la ovine, 100% din producţia de lapte la ovine şi 60% din producţia de carne la ambele
specii, la cel mai scăzut cost de producţie (Bărbulescu C. şi col., 1991).
11.1 Tipuri de conveier verde
Criteriile de clasificare a conveierului verde sunt sursele de furaje şi speciile de
animale.
După sursele de nutreţuri se deosebesc trei tipuri de conveier verde:
- conveier verde natural, alcătuit din nutreţul produs de pe pajiştile permanente
(iarba de pe păşuni şi otava fâneţelor), se organizează în zonele cu suprafeţe mari de
pajişti, în special pentru ovine şi tineret taurin. Pentru asigurarea neîntreruptă a nutreţului
verde, pe pajiştile respective trebuie să se aplice întregul complex de măsuri de
îmbunătăţire şi să se organizeze păşunatul raţional;
- conveier verde artificial, se organizează în zone fără suprafeţe cu pajişti
permanente, producerea nutreţului verde fiind asigurată de pajiştile temporare şi plantele
furajere anuale şi perene;
- conveier verde mixt, este cel mai răspândit în ţara noastră şi constă în
producerea nutreţului verde de pe pajiştile permanente şi temporare, de la plantele
furajere anuale şi perene. Acest tip de conveier verde se organizează în zonele cu
suprafeţe mici de pajişti permanente.
După speciile de animale, conveierul verde se organizează pentru taurine, ovine şi
mai rar pentru suine. Pentru taurine, din componenţa conveierului verde fac parte pajiştile
permanente şi temporare, porumbul furajer, lucerna, trifoiul roşu, raigrasul aristat,
rădăcinoasele furajere.
Pentru ovine, conveierul verde cuprinde pajiştile permanente şi temporare,
precum şi plantele furajere care suportă păşunatul (secara, orzul masă verde, iarba de
Sudan). Pentru suine, conveierul verde se organizează mai rar şi va cuprinde lucerna,
topinamburul, cucurbitaceele furajere, sfecla furajeră etc (Iacob T., 1993).
11.2 Principii de organizare a conveierului verde
Organizarea producerii nutreţului verde, necesar animalelor în cadrul
conveierului, impune să se ţină cont de obiective legate de zona naturală, specia şi
categoria de animale, perioada de hrănire, eficienţa economică etc. Aceste obiective pot fi
realizate respectându-se următoarele principii:
 stabilirea unui sortiment optim de plante, adaptate zonei şi speciei de animale;
94
 însămânţarea eşalonată, în epoci diferite, a aceleiaşi plante furajere;
 însămânţarea în aceeaşi epocă a mai multor soiuri sau hibrizi, cu perioade diferite de
vegetaţie;
 folosirea unei agrotehnici diferenţiate (desime, agrofond, irigare etc.), cu scopul
eşalonării producerii nutreţului verde;
 obţinerea nutreţului verde din culturi succesive, însămânţate după premergătoare
timpurii;
 folosirea speciilor anuale sau perene furajere, care regenerează de mai multe ori
într-o perioadă de vegetaţie;
 aplicarea unor măsuri de îmbunătăţire la pajiştile permanente, pentru ridicarea
potenţialului productiv.
11.3 Sortimentul de plante furajere din conveierul verde
Alegerea plantelor pentru organizarea conveierului verde se face în funcţie de
zona naturală, condiţiile pedoclimatice şi specia de animale. Plantele respective trebuie să
fie foarte productive, să suporte păşunatul sau cosirile repetate, să regenereze rapid, să fie
rezistente la secetă, atac de boli şi dăunători.
În zona de câmpie, cele mai potrivite sunt borceagul de toamnă şi primăvară,
porumbul, secara, raigrasul aristat, orzul, sorgul, iarba de Sudan, sfecla furajeră, rapiţa,
pepenele furajer, lucerna, sparceta, pajiştile temporare şi pajiştile permanente. În zonele
colinare sunt recomandate pajiştile permanente şi temporare, trifoiul roşu, ghizdeiul,
mazărea furajeră, secara, borceagurile, porumbul, sfecla furajeră, gulia furajeră, varza
furajeră etc. (Iacob. T. şi col., 1997).
11.4 Întocmirea schemelor de conveier verde
Organizarea conveierului verde impune efectuarea unor lucrări pregătitoare şi
cunoaşterea anumitor elemente:
 stabilirea perioadei calendaristice şi a duratei (zile) pentru conveierul
verde;
 calcularea necesarului de furaj verde, zilnic, decadal, lunar şi entru toată
perioada, pentru specia şi numărul de animale la care se organizează
conveierul verde;
 cunoaşterea însuşirilor agrobiologice ale plantelor din coveierul verde
(durata de timp de la semănat până la recoltare, durata de folosire optimă,
producţia, numărul de recolte pe an şi eşalonarea producţiei).
Durata şi perioada calendaristică a conveierului depinde de zona naturală, fiind de
168-178 zile în stepă (15 IV - 1 10 X), 159-164 zile în sil-vostepă (20-25 IV - 30 IX), 80-
100 zile în zona forestieră (15 V - 5-25 IX).
Necesarul de furaj verde se calculează pe baza normelor de furajare pentru specia
şi numărul de animale la care se organizează conveierul verde. Necesarul de furaj verde,
rezultat din calcul se majorează cu 10-15% pentru a compensa eventualele nerealizări de
producţii.
Datele privitoare la unele însuşiri agrobiologice ale plantelor din conveierul verde
sunt prezentate în tabelul 11.1.
În general, se apreciază că, fără irigaţie, suprafaţa din conveierul verde trebuie să
fie de 30-40 ha pentru 100 UVM, iar în condiţii de irigare, de circa 15-20 ha /100 UVM.
Schemele de conveier verde pot fi prezentate sub formă de grafic sau tabel şi vor
cuprinde următoarele elemente: speciile de plante, data semănatului, producţia
planificată, suprafaţa, necesarul de furaj verde de la fiecare plantă, eşalonat pe luni şi
decade.
11.5 Eşalonarea producţiei de furaj verde
Pe lângă folosirea unui sortiment de plante cu perioadă de vegetaţie diferită,
eşalonarea producerii furajului verde, în cadrul conveierului se poate realiza şi pe alte căi:
 semănatul aceleiaşi plante în mai multe epoci (două epoci în primăvară,
distanţate la 10 zile, pentru porumb, borceag, iarbă de Sudan);
 extinderea culturilor succesive de porumb, sorg, iarbă de Sudan, semănate
după secară, borceag de toamnă şi de primăvară şi după cereale de
toamnă;
 semănatul aceleiaşi plante cu desimi diferite;
 folosirea, în cadrul aceleiaşi specii, a hibrizilor şi soiurilor cu perioadă de
vegetaţie diferită;
 recoltarea în diferite perioade de dezvoltare a speciilor de plante;
 aplicarea unui sistem diferenţiat de fertilizare pe parcele, în cadrul aceleiaşi
specii şi folosirea irigaţiilor (Timirgaziu C., 1974).
11.6 Folosirea culturilor din conveierul verde
Plantele din conveierul verde pot fi folosite prin păşunat, cosit şi mixt. Plantele
care se pretează la păşunat sunt: secara, iarba de Sudan, pajiştile permanente, otava
fâneţelor, culturile succesive.
Prin aplicarea păşunatului în fâşii, cu gardul electric, pot fi folosite şi
borceagurile, porumbul, sorgul etc., însă este mai bine ca aceste culturi să se cosească şi
furajul verde să se administreze la iesle.
Oile şi tineretul bovin folosesc mai bine nutreţul verde prin păşunat. Pentru vacile
cu lapte se recomandă folosirea mixtă, când pe lângă păşunat, necesarul de masă verde va
fi completat prin administrare la iesle. Pentru suine se practică păşunatul şi administrarea
furajului verde la adăpost.
Păşunatul începe când plantele au talia de 25-30 cm la secară şi iarba de Sudan,
30-40 cm la borceaguri şi 50-60 cm la porumb sau sorg. Folosirea prin cosit se face în
faza de înspicare a gramineelor şi la îmbobocire-începutul înfloririi, la leguminoase
(Panait V., 1978).