6.3 Ovăzul - Avena sativa L.

6.3 Ovăzul - Avena sativa L.
6.3.1 Importanţă
Ovăzul este răspândit pe toate continentele, fiind una din principalele plante
cultivate. Suprafaţa cultivată cu ovăz pe glob este de 12,8 mil. ha, cu o producţie medie
de 2,12 t/ha, în timp ce în ţara noastră se cultivă 250 mii ha, iar producţia medie care se
obţine este de 2,08 t/ha (Anuarul FAO, 2001).
Ovăzul este folosit în alimentaţia omului, sub formă de grişuri, fulgi, făină şi în
furajarea animalelor ca furaj concentrat, nutreţ verde, fân.
Boabele de ovăz constituie unul din cele mai importante nutreţuri concentrate pentru
cabaline, conţinând în medie 13,3% apă, 10,8% proteină, 5,2% grăsimi, 57,7% extractive
neazotate, 10% celuloză, 3% cenuşă. Valoarea nutritivă a 100 kg boabe este de 100 U.N..
Pentru nutreţ verde sau fân ovăzul se cultivă în cultură pură sau în amestec cu o
leguminoasă anuală (măzăriche de primăvară, mazăre, latir), formând borceagul de
primăvară. Paiele şi pleava de ovăz sunt superioare celor de secară şi grâu, având o
valoare nutritivă de 37,7 U.N. la 100 kg.
6.3.2 Însuşiri morfologice
Ovăzul prezintă un sistem radicular bine dezvoltat, profund şi cu putere mare de
solubilizare a elementelor nutritive.
Masa de rădăcini a ovăzului este cu 40% mai mare decât cea a orzului, fapt ce
face ca ovăzul să fie mai puţin pretenţios faţă de sol, valorificând elementele nutritive şi
din forme mai greu solubile.
Tulpina este formată din 5-8 internoduri, lungă de 80-150 cm, în funcţie de sol şi
condiţii climatice. Frunzele sunt de culoare verde-deschis, cu ligula foarte dezvoltată şi
fără urechiuşe.
Inflorescenţa, panicul cu ramificaţiile dispuse pe 3-9 etaje, este formată din
spiculeţe multiflore, prinse în capătul ramificaţiilor şi cu paleea inferioară prezentând o
aristă prinsă dorsal, iar fructul, o cariopsă îmbrăcată în palee.
6.3.3 Sistematică şi soiuri
Ovăzul cuprinde un număr mare de specii sălbatice şi cultivate, din care cea mai
mare răspândire şi importanţă o prezintă specia Avena sativa.
Soiurile de ovăz cultivate la noi în ţară sunt: Cory, Mureş, Someşan.
6.3.4 Cerinţe faţă de climă şi sol
Deşi este o plantă de climat umed şi răcoros, ovăzul suportă mai bine ca alte
plante condiţiile secetoase. Temperatura de germinaţie este de 2-3oC, iar tinerele plante
suportă temperaturi de -7oC. Suma de grade necesară în perioada de vegetaţie este de
1700-2000oC. Deoarece perioada de vegetaţie este lungă (100-140 zile), iar suma de
grade destul de mare, ovăzul nu depăşeşte 65o latitudine şi nu atinge altitudinea de
cultivare a orzului. Ovăzul are cerinţe reduse faţă de sol, datorită înrădăcinării profunde şi
puterii mari de solubilizare a acestora. Ovăzul preferă soluri umede cu pH de 5,5-7,0, iar
rezultate bune se obţin pe cernoziomuri, soluri brun-roşcate de pădure şi chiar pe
podzoluri. Sunt contraindicate solurile argiloase, compacte, neaerate şi solurile nisipoase.
La noi în ţară ovăzul întâlneşte condiţii foarte favorabile în Câmpia de Vest, pe
văile Someşului şi Oltului, dar poate fi cultivat şi în Podişul Transilvaniei, Podişul Getic
şi depresiunea Jijiei.
6.3.5 Tehnologia de cultivare
Rotaţia. Ovăzul nu este pretenţios faţă de planta premergătoare, dacă solul este bine
fertilizat. Premergătoare foarte bune sunt leguminoasele anuale sau perene. Nu se recomandă
cultivarea după el însuşi, nici după sfeclă, decât după 3-4 ani, pentru a preveni atacul de
nematozi. Ovăzul este bună premergătoare pentru plantele prăşitoare şi leguminoase.
Fertilizarea. Deşi este puţin pretenţios faţă de elementele fertilizante din sol,
ovăzul consumă cantităţi mari de substanţe nutritive. Astfel, pentru 1000 kg boabe şi
producţia de paie aferentă, ovăzul consumă 27,2 kg N, 13,4 kg P2O5, 27,4 kg K2O şi
70
6,5 kg CaO. Ovăzul reacţionează bine la fertilizarea organo-minerală pe toate tipurile de
sol, însă în mod obişnuit se practică fertilizarea minerală.
Dozele de îngrăşăminte se stabilesc în funcţie de fertilitatea solului şi planta
premergătoare. Se recomandă ca fertilizarea să se facă cu N45P45 pe cernoziomuri, N60P60
pe soluri brune şi N75P60 pe soluri podzolice. Pe soluri sărace în potasiu se aplică şi 40-
60 kg K2O.
Lucrările solului. Lucrările solului constau în efectuarea unei arături de bază,
toamna sau vara, la adâncimea de 20-22 cm, iar primăvara devreme în pregătirea patului
germinativ cu grapa cu discuri în agregat cu grape cu colţi reglabili sau cu combinatorul.
Sămânţa şi semănatul. Sămânţa trebuie să aibă puritatea de 98% şi germinaţia
peste 90%. Pentru a preveni atacul de tăciune zburător (Ustilago avenae) şi tăciune
îmbrăcat (Ustilago kölleri), sămânţa se tratează cu Vitavax 200 FF (300 ml/100 kg
sămânţă). Se obţin rezultate bune şi prin tratamentul cu formalină 40 CS (350 cm3/100 l
apă, folosindu-se 250 l soluţie la 1 t sămânţă, prin scufundare sau stropire-sudaţie).
Semănatul se face în urgenţa I, când temperatura solului este de 2-3oC, la distanţa de
12,5-15 cm, cu o desime de 450-550 boabe germinabile/m2, folosind o cantitate de
sămânţă de 120-140 kg/ha.
Lucrările de îngrijire. Imediat după semănat, terenul se tăvălugeşte. Combaterea
integrată a buruienilor se face prin respectarea rotaţiei şi cu ajutorul erbicidelor Sare
DMA 33 (2 l/ha), Buctril M 280 (1 l/ha. Pentru combaterea gândacului bălos (Oulema
melanopa L.) se tratează la avertizare cu Sinoratox 35 CE (l,5-3,5 l/ha).
Recoltarea, depozitarea şi conservarea. Alegerea momentului recoltării şi scurtarea
duratei ei au mare importanţă, deoarece coacerea fiind eşalonată au loc pierderi însemnate de
recoltă prin scuturare. Recoltarea pentru boabe se face la începutul