PLANTE OLEAGINOASE

face parte din grupa plantelor oleaginoase, fiind cea mai
importantă cultură pentru condiţiile ţării noastre.
Floarea soarelui se cultivă pentru fructele sale bogate în uleiuri vegetale,
care au bune calităţi alimentare, datorită conţinutului ridicat în acizi graşi
nesaturaţi.
Sămânţa sau miezul conţine între 58- 68%, ulei 20- 25% proteină brută,
3- 3,5% substanţe minerale.
După extragerea uleiului rămân turtele sau şroturile care sunt foarte
bogate în proteină (45- 55%), motiv pentru care sunt utilizate în alimentaţia
animalelor.
Calatidiile pot fi întrebuinţate în alimentaţia ovinelor, reprezentând un
furaj grosier destul de valoros.
Întreaga plantă se poate cultiva pentru masă verde sau siloz. Este şi o
bună plantă meliferă, obţinându-se o cantitate de 30- 50 kg miere /ha.
Din punct de vedere agricol, floarea soarelui este o plantă care eliberează
terenul devreme, acesta se poate pregăti în condiţii bune pentru grâul de toamnă.
Floarea soarelui este originară din partea vestică a Americii de Nord, în
Europa fiind adusă mai întâi în Spania (sec. XVI), în Rusia este semnalată la
începutul sec. XIX, iar la noi în ţară în cultură pură, floarea soarelui este
semnalată în Moldova (mijlocul sec. XIX).
În anul 1999 pe glob floarea soarelui s-a cultivat pe o suprafaţă de 21,8
mil. ha cu o producţie medie de 1190 kg/ha. Ţări mari cultivatoare de floarea
soarelui sunt : SUA, Argentina, India, China, Spania, Rusia, Ucraina.
În România în 1999, floarea soarelui a ocupat o suprafaţă de 1 mil. ha cu o
producţie medie de cca. 1100 kg/ha.
82
15.1.2. Sistematică
Floarea soarelui face parte din familia Compositae, genul Helianthus
(helios = soare, anthos = floare) cu mai multe specii din care importantă pentru
cultură este Helianthuus annuus. Din această specie în condiţiile ţării noastre se
cultivă hibrizi simpli cu perioade de vegetaţie între 119- 122 zile (semitimpurii) şi
123- 130 zile (semitardivi), precum şi soiul Record.
15.1.3. Particularităţi morfologice
Floarea soarelui este o plantă anuală, erbacee.
Rădăcina este viguroasă, pivotantă ajunge până la 2 m în sol, iar lateral pe
o rază de 70 cm.
Tulpina este erectă, înaltă, groasă, cilindrică sau striată, acoperită cu
perişori, iar în interior are o măduvă buretoasă, înălţimea este de 1- 2 m şi este
neramificată.
Frunzele sunt simple, mari, lung peţiolate, limbul este acoperit cu perişori
scurţi. Sunt în număr de 30- 40, iar prinderea este alternă.
Florile sunt grupate în inflorescenţe numite calatidii şi sunt de două feluri
ligulate aşezate pe marginea calatidiului, sunt asexuate, de culoare galbenă şi
tubuloase, hermafrodite în număr de 1200- 2500 dispuse în zone spiralate.
Fructul este o achenă de culoare neagră sau albă, pericarpul (coaja)
conţine un strat carbonogen care protejează sămânţa (miezul).
Sămânţa este învelită într-o membrană subţire concrescută cu
endospermul, prezintă două cotiledoane mari bogate în ulei şi substanţe proteice.
15.1.4. Particularităţi biologice
Ciclul de vegetaţie al florii soarelui este alcătuit din cinci perioade:
- perioada semănat - răsărit;
Durata perioadei 7- 20 zile, timp în care are loc germinaţia seminţelor care
se produce la temperaturi de la 4oC până la 8oC.
- perioada răsărit-formarea a 4- 5 perechi de frunze;
Acum se dezvoltă sistemul radicular, pivotul principal are o creştere mai
rapidă decât partea aeriană, creşterea maximă a rădăcinilor este la începutul
înfloririi. Formarea frunzelor începe cu apariţia celor cotiledonale. Până la
formarea celei de a 2- 3 perechi de frunze, creşterea tulpinii este lentă, după care
ritmul se accelerează.
83
- perioada 4- 5 perechi de frunze - începutul înfloririi;
Are o durată de 40- 50 zile, este faza de creştere cea mai activă, formarea
frunzelor se încheie în faza formării inflorescenţei.
Când plantele au 3- 4 perechi de frunze începe diferenţierea inflorescenţei,
iar primordiile florale la 6- 7 perechi de frunze.
- perioada înflorire - formarea achenelor;
În această perioadă, care durează trei săptămâni are loc îmbobocirea care
începe la 32- 38 zile de la răsărire, înfloritul durează 8- 10 zile iar polenizarea este
alogamă (entomofilă).
Până la îmbobocire vârful tulpinii se mişcă după soare (heliotropism), iar
la înflorire inflorescenţele sunt orientative către est, nord-est.
La 9 zile după fecundare achenele au lungimea normală, începe
acumularea substanţelor de rezervă.
- perioada de maturare;
Maturarea fiziologică începe când seminţele au un conţinut în umiditate de
28%. La maturitatea fiziologică acumularea uleiului atinge valori maxime. Este
perioada când se poate face recoltarea.
15.1.5. Cerinţele faţă de climă şi sol
Cerinţe faţă de căldură. Florea soarelui este o plantă mezotermă.
Seminţele germinează când în sol sunt temperaturi mai mari de 7oC, după răsărire
plantele tinere nu rezistă la temperaturi de -2oC. Necesarul optim de temperatură
în intervalul de la răsărit la apariţia inflorescenţei este de 15- 17oC, iar în perioada
de înflorire - formarea fructelor, temperaturile optime sunt de 22- 24oC.
Temperaturile ridicate însoţite de secetă, perturbă polenizarea şi fecundarea, scade
procentul de ulei.
Cerinţe faţă de umiditate. Plantele manifestă cerinţe mari faţă de apa din
sol, pentru încolţire seminţele au nevoie de 70- 100% apă faţă de greutatea lor.
Rezistă destul de bine la secetă datorită sistemului radicular bine dezvoltat, a
perişorilor de pe plantă, măduvei tulpinii în care se înmagazinează o mare
cantitate de apă, precum şi faptului că prin lepădarea frunzelor de la treimea
inferioară a tulpinii scade suprafaţa de evapo - transpiraţie.
Fazele critice sunt perioadele de la începutul formării capitulului, la
înflorire şi de la înflorire, la umplerea seminţelor.
84
Cerinţele faţă de lumină. Floarea soarelui este pretenţioasă faţă de
lumină, cerinţele cele mai ridicate se manifestă până la apariţia inflorescenţei.
Este o plantă de zi scurtă, la care se manifestă fenomenul de heliotropism.
Cerinţele faţă de sol. Cele mai potrivite soluri sunt cele profunde, fertile,
cu reacţie alcalină şi textură mijlocie lutoasă, luto- nisipoasă, adică,
cernoziomurile, solurile brun-roşcate, aluviale.
Sunt contraindicate solurile grele, reci, compacte, cele nisipoase, acide
neamendate, calcaroase, sau erodate.
15.1.6. Zone ecologice
Floarea soarelui se cultivă în diferite zone pedoclimatice din ţară, cele mai
indicate sunt Câmpia Română, Câmpia Vestică, Podişul Dobrogei urmate apoi de
Câmpia Jijiei şi a Transilvaniei.
15.1.7. Tehnologia de cultivare
15.1.7.1. Rotaţia
Faptul că floarea soarelui consumă cantităţi mari de apă şi substanţe
nutritive, este atacată de boli şi dăunători, se impune o rotaţie corespunzătoare a
culturilor.
Cele mai bune premergătoare sunt culturile recoltate timpuriu (cereale
păioase, mazărea). Porumbul poate fi utilizat în rotaţie cu floarea soarelui, dacă nu
a fost erbicidat cu Atrazin. Nu sunt indicate culturile care au boli comune,
(putregaiul alb şi cenuşiu), cum ar fi soia, fasolea, rapiţa, cartoful şi inul, dar şi
cele atacate de lupoaie precum cartoful şi tutunul.
Monocultura este exclusă datorită transmiterii prin sol a unor boli şi
dăunători, dar şi din cauza atacului de lupoaie.
Floarea soarelui revine pe acelaşi teren după minim 6 ani; este o bună
premergătoare pentru culturile de primăvară.
15.1.7.2. Fertilizarea
Floarea soarelui consumă cantităţi mari de substanţe nutritive, lipsa
acestora la începutul vegetaţiei determină o scădere a producţiei. Dozele de
îngrăşăminte se stabilesc în funcţie de producţia planificată şi de fertilitatea
solului.
85
Pe solurile cu fertilitate mijlocie dozele de azot variază în funcţie de
producţie (1500- 4000 kg/ha), între 50- 115 kg/ha; fosfor 15- 130 kg/ha, iar
potasiu 20- 115 kg/ha.
Gunoiul de grajd se recomandă în doze de 20 t/ha, pe solurile cu fertilitate
mai scăzută, aplicat toamna sub arătura adâncă.
15.1.7.3. Lucrările solului
Imediat după recoltarea premergătoarelor terenul se lucrează cu grapa cu
discuri, pentru a nu se pierde apa şi a mărunţi resturile vegetale. Arătura se
execută cât mai aproape de momentul eliberării terenului, la adâncimea de 25- 30
cm, când se execută toamna şi la 22- 25 cm, când se execută vara.
în primăvară patul germinativ se pregăteşte până la adâncimea de semănat
cu grapa cu discuri urmată de grapa cu colţi reglabili sau cu combinatorul.
15.1.7.4. Sămânţa şi semănatul
Pentru semănat, se va folosi sămânţa cu valoare biologică ridicată, fie că
este hibridă sau aparţine unor soiuri. Puritatea fizică peste 98%, germinaţia
minimă 85- 95%, MMB de 70- 80 g să fie condiţionată (fără seminţe seci, sparte)
şi să nu conţină scleroţi de Sclerotinia sau seminţe de lupoaie. înainte de semănat
seminţele se tratează pentru prevenirea manei, cu Apron (4- 6 kg/t), împotriva
putregaiului alb şi cenuşiu, cu Fundazol (2 kg/t) sau Vitavax 200 (2 kg/t) şi
Criptodin (2 kg/t), iar prevenirea atacului de viermi sârmă şi răţişoară se fac
tratamente cu Furadan (28 l/t).
Epoca de semănat se stabileşte când în sol, la adâncimea de semănat sunt
7oC timp de o săptămână. Calendaristic semănatul, se face între 25 martie şi 15
aprilie, iar întârzierea semănatului în a doua jumătate a lunii aprilie sau începutul
lunii mai duce la întârzierea vegetaţiei şi creşterea atacului de mană şi dăunători.
Desimea plantelor este condiţionată de hibridul sau soiul cultivat, zona
pedoclimatică şi tehnologia aplicată. Pentru condiţiile ţării noastre în cultură
irigată desimea este de 50- 60.000 plante /ha şi de 45- 50.000 plante /ha în cultură
neirigată.
Distanţa dintre rânduri este de 70 cm, care permite mecanizarea
întreţinerii şi recoltării.
86
Adâncimea de semănat se stabileşte după mărimea seminţei, epoca de
semănat, textura şi umiditatea solului, fiind cuprinsă între 5- 7 cm, pe solurile mai
grele este de 4- 5 cm.
Cantitatea de sămânţă la hectar în funcţie de densităţile stabilite este de 4-
5,5 kg, semănatul bob cu bob se realizează cu semănătoarea SPC-6.
15.1.7.5. Lucrările de îngrijire
Combaterea buruienilor. Floarea soarelui este o cultură extrem de
sensibilă la concurenţa cu buruienile până în stadiul de 5 perechi de frunze. Ca
urmare, prima praşilă mecanică se va executa îndată ce rândurile de plante se
cunosc bine şi s-au format primele două frunze adevărate.
A doua praşilă mecanică se face după un interval de 10- 12 zile, iar a treia
praşilă după cca. 15 zile, când plantele nu depăşesc 60- 70 cm înălţime. După
fiecare praşilă mecanică urmează câte o praşilă manuală pe rând.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Tratamentele la sămânţă sunt eficace
pentru prevenirea atacului de boli şi dăunători. Alte măsuri indicate sunt
distrugerea resturilor vegetale după recoltarea plantelor şi bineînţeles aplicarea
tratamentelor la avertizare. împotriva putregaiului şi a manei se recomandă
tratamente cu fusilazol (4 l/ha), carbendazin (2 l/ha) etc.
Tratamentele în câmp pentru combaterea dăunătorilor se realizează prin
prăfuiri cu Duplitox (25 l/ha), Heclotox (30 kg/ha), când plantele au 1 - 2 perechi
de frunze.
Polenizarea suplimentară se realizează prin amplasarea a 1- 2 familii de
albine/ha, în scopul creşterii producţiei cu 300- 600 kg/ha.
15.1.7.6. Recoltarea
Floarea soarelui se recoltează la maturitatea tehnică, atunci când 75 % din
capitule sunt de culoare galbenă-brună pe partea dorsală şi umiditatea seminţelor
este de 10 - 12 %. Recoltarea se poate realiza cu combina pentru cereale păioase,
echipată cu dispozitivul pentru floarea soarelui. Recoltarea manuală constă în
tăierea calatidiilor cu secera şi treieratul lor cu combina.
Producţiile medii realizate în ţara noastră sunt între 1500- 2000 kg/ha,
deşi capacitatea de producţie a hibrizilor româneşti este de 4500 kg/ha.